Agenţi de pază arestaţi după ce au prins doi hoţi în flagrant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie cel puţin ciudată la Ploieşti, unde patru agenţi de pază de la Rafinăria Astra au fost arestaţi preventiv pentru sechestrare de persoane, după ce au prins în flagrant doi hoţi furau plăci PVC din curtea instituţiei

Incidentul s-a întâmplat pe 31 ianuarie, puţin după orele prânzului. Patru agenţi de pază de la Rafinăria Astra erau în patrulare când au observat doi hoţi, dintre care unul minor, care sustrăgeau plăci PVC de pe terenul instituţiei. După flagrant, cei doi hoţi au fost conduşi la dispeceratul de pază, unde au dat declaraţii în care recunosc că au fost surprinşi în curtea rafinăriei de unde au "luat" o bucată de PAL şi un placaj pentru "a face focul" cu ele. "Recunosc fapta comisă", se încheie procesul-verbal cu declaraţia celor doi hoţi.

"Agenţii noştri de pază nu pot sesiza Poliţia. Acesta se face de către un reprezentant al beneficiarului, în acest caz Rafinăria Astra. Cum cele peste 100 de flagranturi din ultimii doi, ani pentru care am făcut plângere la Poliţie, s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale faţă de hoţi şi aplicarea, cel mult, a unei amenzi administrative, cei din conducerea Rafinăriei au decis să nu mai facă plângere. S-a avut în vedere şi paguba mică, dar şi faptul că prejudiciul a fost recuperat", ne-a spus Mihai Iordache, administratorul firmei de pază.

Celor doi hoţi li s-a dat drumul, însă, după o jumătate de oră, aceştia au revenit la poarta Rafinăriei, de unde au chemat Poliţia şi Ambulanţa şi au reclamat că au fost bătuţi şi sechestraţi de cei patru agenţi de pază.

Şi hoţul prins poate fi negustor cinstit

Incidentul s-a terminat cu arestarea preventivă a celor patru agenţi de pază pentru sechestrare de persoane, infracţiune pentru care riscă între 7 şi 15 ani de închisoare. "Este ca şi cum, dacă ai surprinde un hoţ în casă şi l-ai imobiliza până la venirea Poliţiei, acesta te poate reclama ulterior pentru lipsire de libertate. Este incredibil că poţi fi arestat după ce ai făcut un bine şi ai dat drumul unor hoţi prinşi în flagrant. Vom face recurs la decizie şi vom ataşa la dosar toare sesizările făcute la Poliţie despre furturile din rafinărie, finalizate cu amenzi, procesul verbal în care hoţii recunosc fapta, dar şi o înregistrare video din care reiese că aceştia au ieşit fără probleme din rafinărie", ne-a spus Daniel Gaşpar, avocatul ales de "Watch&Catch Security", firma de pază de la Rafinăria Astra.

Numele hoţului minor, Adrian Irimia, mai apare în câteva procese verbale ale firmei de pază, după ce a fost prins la furat, în câteva rânduri, pe terenurile şi în clădirile aceleiaşi instituţii. În ceea ce îi priveşte pe paznicii arestaţi, aceştia nu au cazier, cerinţă obligatorie pentru această meserie, şi sunt atestaţi de Poliţie. Unii dintre ei lucrează de 10 ani în domeniu.

Punctul de vedere al Poliţiei

Speţa tinde să se transforme într-un război între firma de pază şi Poliţia Ploieşti, care are un cu totul alt punct de vedere. "Pe 31 ianuarie, poliţiştii Secţiei 4 Ploieşti au fost sesizaţi prin numărul unic 112 de către un bărbat de 23 de ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu I. Adrian, de 15 ani, în curtea unui agent economic din municipiu, au fost surprinşi de agenţii care asigurau paza obiectivului respectiv, care i-au lovit. Aceştia i-au condus pe cei doi într-o încăpere deţinută de societatea de pază, de unde i-au împiedicat să plece, îngrădindu-le astfel dreptul la libera circulaţie, şi i-au audiat, fără a anunţa organele de poliţie. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă şi un echipaj al Ambulanţei, care a acordat îngrijiri medicale apelantului şi celui care îl însoţea. Ulterior, cei doi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, respectiv la Spitalul de Pediatrie, unde au fost diagnosticaţi cu fractură costală incompletă dreaptă, respectiv echimoze ambele mâini şi umăr drept", este punctul de vedere al autorităţilor, exprimat de Daniel Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

"Eu cred că cei doi au fost sfătuiţi de o altă persoană cum să procedeze, mai ales că, acum, sunt sunat insistent şi şantajat să negociem o sumă pentru care să-şi retragă plângerea. Ideea este că răul a fost deja făcut, fiind vorba despre o infracţiune pentru care sesizarea se face din oficiu, iar împăcarea părţilor nu întrerupe urmărirea penală", mai spune Mihai Iordache.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite