Ploieşti: Doi fraţi au, fiecare, o colecţie de cărţi „Adevărul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Doi fraţi au, fiecare, o colecţie de cărţi „Adevărul”
Ploieşti: Doi fraţi au, fiecare, o colecţie de cărţi „Adevărul”

Pasiunea pentru citit, dar şi modul frumos de prezentare al cărţilor din colecţia „Adevărul” îi determină pe unii dintre ploieşteni să-şi îmbogăţească biblioteca de acasă, la fiecare apariţie, cu o nouă carte

Unii dintre cititori au strâns întreaga colecţie pentru că titlurile oferite de „Adevărul” s-au ridicat, de fiecare dată, la nivelul aşteptărilor lor.  „De la primul ziar care s-a vândut cu cartea am achiziţionat toate volumele, pentru că autorii sunt bine aleşi, cărţile sunt de toate genurile, iar titlurile sunt de referinţă pentru literatura română şi cea universală.

Unele le aveam în alte ediţii, mai vechi, dar asta nu a fost o problemă să le cumpărăm şi chiar le-am luat în dublu exemplar”, spune Oana Rădulescu, unul dintre colecţionari, care este consilier în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova.

Ea spune că,  motivul pentru care cartea este cumpărată în dublu exemplar este acela că, atât ea cât şi fratele ei doresc să aibă propria colecţie de cărţi verzi atunci când vor fi la casele lor.

Pasiunea de a citi
Tânăra nu se poate abţine şi, de fiecare dată când apare o nouă carte în colecţie, o citeşte imediat. Oana a reuşit să citească până acum toate apariţiile cărţii verzi şi spune că, dintre toate, cel mai mult i-a plăcut „Chemarea străbunilor” de Jack London.

Ea parcurge o carte în cel mult două zile şi alocă în fiecare seară cel puţin o jumătate de oră cititului, iar în weekend, când are mai mult timp liber la dispoziţie, citeşte chiar şi mai mult. În familia Rădulescu în fiecare săptămână cele două exemplare din cărţile oferite de „Adevărul” care ajung la membrii familiei sunt achizţionate de tatăl celor doi tineri, care şi-a propus să ofere copiilor lui posibilitatea de a avea o bibliotecă consistentă, cu autori importanţi şi cărţi alese.

Oana şi-ar dori să poată avea în colecţia sa personală şi romanul „Partida de biliard de la nouă şi jumătate”, de Heinrich Boll, o carte a ei de suflet.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite