Ploieşti: Actorii ploieşteni au fost apreciaţi de japonezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Actorii ploieşteni au fost apreciaţi de japonezi
Ploieşti: Actorii ploieşteni au fost apreciaţi de japonezi

Actorii Teatrului „Toma Caragiu” au interpretat piesa „Trei surori” în cadrul unui turneu pe care l-au desfăşurat în Japonia, în perioada 13-22 septembrie.

Trupa ploieşteană a răspuns invitaţiei Teatrului „Bird” din Tottori, cu ocazia celei de-a III-a Ediţie a Bird International Theatre Festival.

Piesa a fost prezentată în cadrul festivalului în zilele de 19 şi 20 septembrie, actorii urcând pe scenă alături de alte patru trupe din Japonia, dintre care două din Tokio, precum şi un colectiv teatral din Coreea de Sud.

„Ambele reprezentaţii cu „Trei surori” au fost urmate de întâlniri cu publicul japonez şi cu numeroşi reprezentanţi ai mass-media centrale din Tokio, Osaka şi din comunităţile locale, din care au reieşit aprecierile elogioase la adresa regiei şi a jocului actoricesc”, explică directorul teatrului, Lucian Sabados.

Organizatorii japonezi au mai inclus în programul festivalului şi un workshop de 2 ore, la care au luat parte 40 de liceeni de la Colegiul Central din Tottori,.  8 dintre actorii ploieşteni au susţinut, în 4 ateliere diferenţiate tematic, teme şi variaţiuni teatrale şi de mişcare plecând de la piesa scurtă numită „Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov.

La cea de-a doua reprezentaţie a fost prezent în sală şi unul dintre cei mai renumiţi critici teatrali din Tokio, Akihiko Senda, care a fost prezent, la rândul său de două ori la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Piesa „Trei surori” de A.P.Cehov, în regia renumitului regizor Alexandru Dabija este un mare succes al teatrului ploieştean, care a fost reluată şi pentru publicul local în data de 11 septembrie, la cererea spectatorilor, la doi ani după ce nu mai fusese pusă în scenă.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite