Accident stupid sau împuşcare? Un bărbat din Prahova a ajuns la spital grav rănit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din comuna Vadu Săpat trebuie să lămurească, pentru medici şi poliţişti, cauza pentru care a ajuns azi-noapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti cu o plagă penetrantă în spate.

Iniţial, Costică Lascu, rănitul de 42 de ani, le-a spus doctorilor de la urgenţe că a căzut dintr-o căruţă, iar în impact s-a înfipt cu spatele într-o ţepuşă. „Bărbatul s-a prezentat cu o plagă penetrantă intervetebrală, în spate stânga. Bărbatul are afectat un plămân şi cavitatea abdominală, în special splina", ne-a spus Andrei Ilinca, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

„Deşi ne-a spus că a căzut din căruţă, suspectăm o plagă prin împuşcare", ne-a mai spus medicul Ilinca.

Anchetă

Bărbatul a fost stabilizat în cursul nopţii, iar starea sa de sănătate se ameliorează, dovadă că l-am găsit într-un salon obişnuit din secţia de chirurgie a spitalului. Puţin ameţit după anestezie, acesta ne-a confirmat suspiciunea medicilor. „Am fost acasă la cineva şi am fost împuşcat din greşeală, în spate. Nu a vrut, a fost un accident. Nu pot să spun mai mult acum, sunt foarte obosit", ne-a declarat Costică Lascu, vizibil suferind pe patul de spital.

Bărbatul va avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale pentru a-şi recăpăta toate funcţiile normale ale organismului, dar medicii care îl îngrijesc sunt optimişti în privinţa unei recuuperări totale.

„Desfăşurăm o anchetă pentru a stabili cum s-a întâmplat exact acest incident. Bărbatul a prezentat mai multe variante şi luăm în calcul şi varianta unui accident prin împuşcare", a spus şi Daniel Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite