Ploieşti: Şeful Poliţiei Comunitare Ploieşti respinge acuzaţiile ANFP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Şeful Poliţiei Comunitare Ploieşti respinge acuzaţiile ANFP
Ploieşti: Şeful Poliţiei Comunitare Ploieşti respinge acuzaţiile ANFP

Carmen Gheorghe susţine că nu există „spor de zâmbet” la instituţia pe care o conduce.

Şeful Poliţiei Comunitare Ploieşti, Carmen Gheorghe, a declarat că la instituţia pe care o conduce nu s-a dat „spor de zâmbet”, aşa cum a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Andras Szakal.

Potrivit acestuia, la Poliţia Comunitară din Ploieşti se dădeau „sporuri pentru zâmbet”, de Paşti şi de Crăciun, care uneori depăşeau 100% din salariul de bază şi erau trecute în contractul colectiv de muncă. „Sporul de zâmbet” era de 15 la sută şi se acorda în funcţie de ponderea de timp efectiv prestat în relaţia directă cu publicul.

Carmen Gheorghe a spus că în urma controlului efectuat de ANFP, în data de 23 iulie, în nota de constatare încheiată nu se face referire la aşa ceva, ba chiar i s-a spus că neregulile găsite sunt minore şi că acestea pot fi foarte uşor corectate în timp. „La Poliţia Comunitară Ploieşti nu există acest spor. Nu se stipulează aşa ceva în contractul colectiv de muncă”, a declarat Carmen Gheorghe


 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite