3.300 de contestații la bac-ul din Prahova. Aflați AICI și topul liceelor după promovabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

3.300 de lucrări de la cele trei probe scrise ale bacalaureatului din Prahova au fost contestate ieri de candidați.

Cele mai multe, peste o mie, sunt la matematică, dar profesorii au avut și o surpriză. „Păstrând proporțiile față de anii trecuți, am primit și foarte multe contestații la a treia probă scrisă, iar dintre aceste discipline, sunt foarte multe contestații la biologie. Oricum, pentru a nu exista nici o suspiciune din partea părinților și nici a candidaților, le vom trimite la recorectare în alt județ, în timp ce în Prahova vor fi primite spre rezolvare contestațiile din alte județe", ne-a spus Gheorghe Borovină, șeful Inspectoratului Școlar Prahova.

Rezultatele finale vor veni pe 8 iulie.

Topul liceelor

În ceea ce privește liceele performante din Prahova, Colegiul „Dimitrie Cantemir" din Breaza a avut o promovabilitate de 100%, singurul din județ. Este urmat de Colegiul „Jean Monnet" din Ploiești și „Nicolae Iorga" Vălenii de Munte, ambele cu 99%, , I.L. Caragiale Ploiești, cu 97%, Al.I.Cuza Ploiești, cu 96%, Liceul de Artă cu 95% și Colegiul Mihai Viteazul cu 93%.

La polul opus este liceul particular „Șansa" din Ploiești, care a avut o promovabilitate de numai 1,45%. „Peste 3.000 de candidați de anul acesta provin din fostele școli de arte și meserii, în general unități de învățământ cu elevi mai slab pregătiți, fapt care explică, evident, și rezultatele mai slabe", ne-a mai spus Gheorghe Borovină.

Înainte de contestații, promovabilitatea în judeţul Prahova era de aproximativ 50%. Anul trecut, după afişarea primelor rezultate, procentul a fost de 53%, iar după contestaţii a crescut la 56%.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite