Piteşti: Argeşenii pot vizita sediul ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii ISU Argeş au sărbătorit Ziua Protecţiei Civile
Angajaţii ISU Argeş au sărbătorit Ziua Protecţiei Civile

Pe 28 februarie Protecţia Civilă împlineşte 77 de ani de la înfiinţare. Această zi nu trece neobservată de conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş care a pregătit o serie de manifestări pentru celebrarea acestui eveniment.

În cinstea celor 77 de ani de activitate, în această după-amiază a avut loc, la Centrul Cultural Piteşti, o masă rotundă cu tema Protecţia civilă argeşeană, trecut, prezent şi viitor – 77 de ani”, activitate la care au participat elevi de la şcoli şi licee din Piteşti.


Mâine, de la ora 11.00, cei care vor să se familiarizeze cu activitatea angajaţilor Isu Argeş pot vizita sediul instituţiei, se pot urca pe maşinile de intervenţie şi pot sta de vorbă cu pompierii.

Aici se va organiza Ziua Porţilor Deschise şi Simpozionul – “77 de ani de Protecţie Civilă” la care vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, dar şi rezervişti.



Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite