Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 38 de ani din Mârghia (judeţul Argeş) a murit joi, în urma unui accident produs în comuna Lunca Corbului. Omul a fost izbit puternic de o ambulanţă chiar pe trecerea de pietoni.

UPDATE:  Maşina care l-a lovit pe bărbat aparţinea unui serviciu privat de ambulanţă din Slatina.

„Era o ambulanţă privată, care circula în regim prioritar, cu semnale acustice în funcţiune. Transporta un copil, la cererea aparţinătorilor pacientului, dinspre Slatina către Bucureşti. Şoferul a rămas la faţa locului, iar copilul a fost preluat de o altă ambulanţă. S-a deschis dosar pentru ucidere din culpă”, a declarat, pentru  Adevărul, inspectorul principal de poliţie Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt IJP Argeş.

Ştirea iniţială: Tragedia s-a petrecut pe DN 65 B. Bărbatul se angajase într-o traversare, pe trecerea de pietoni, când pe drum a trecut, în viteză, o ambulanţă care transporta de urgenţă un copil de la Slatina către un spital din Bucureşti.

Bărbatul a fost resuscitat la faţa locului şi dus de o echipă de Terapie Mobilă la Spitalul Judeţean din Piteşti, în stare foarte gravă, cu multiple traumatisme. Din păcate, medicii nu l-au mai putut salva. 

În urmă cu o săptămână, familia bărbatului mai trecuse printr-o năpastă. O anexă a casei în care locuia împreună cu patru fraţi a fost atunci mistuită de flăcări. Şoferul ambulanţei care l-a accidentat mortal, rămas a faţa locului, după ce copilul pe care îl transporta a fost transferat într-o altă ambulanţă, este audiat la această oră.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite