Un taximetrist s-a spânzurat la câteva ore după ce a făcut accident. Era băut şi trebuia să suporte toate pagubele produse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un taximetrist din Mioveni şi-a pus capăt zilelor joi seara. Bărbatul, băut la volan, lovise în aceeaşi zi două maşini într-o intersecţie din Piteşti şi era bun de plată.În plus, a rămas şi fără permis pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.

Este tragica poveste a unui taximetrist de 47 de ani din Mioveni care şi-a pus capăt zilelor joi seară. În aceeaşi zi bărbatul fusese vinovat de producerea unui accident pe Calea Craiovei din Piteşti, lovind din spate o maşină care semnaliza intenţia de a vira la stânga şi care a fost proiectată apoi în altă maşină.

“Mă îndreptam spre casă, am oprit în intersecţie să cedez trecerea şi am simţit că sunt lovită din spate”, a spus Ştefania Mihalcea, şoferiţa lovită de taximetrist. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale pe care taximetristul trebuia să le suporte deoarece s-a urcat băut la volan.

„Etilotestul a indicat o valoare de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat, taximetristului fiindu-i întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar permisul i-a fost suspendat”, a declarat comisarul şef Dănuţ Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

La început vesel şi nepăsător că a lovit trei maşini, un a sa şi alte două pe care trebuia să le repare din buzunarul propriu, Ilie Chiriţă a şi făcut demonstraţii de echilibristică în faţa jurnaliştilor şi a poliţiştilor pentru a demonstra că nu a băut. “Am mâncat două mere şi au fermentat. Nu am băut.Nu am avut până acum niciun accident”, a spus Ilie Chiriţă.

image

Taximetristul, imediat după accident

După ce s-a trezit însă din starea euforică, omul a realizat că va rămâne fără permis şi nu îşi va mai putea întreţine familia şi s-a spânzurat. Bărbatul a  venit acasă, la Mioveni şi le-a spus soţiei şi fiicei că merge până la toaletă, însă s-a spânzurat în dormitor, de clanţa de la uşă cu o curea de la pantaloni.

Soţia a fost cea care l-a găsit şi a anunţat poliţia. Medicii de la Ambulanţa nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

“Am auzit şoferul de la salvare că s-a constatat decesul, că ar fi fost băut şi a lovit trei maşini după care a venit acasă şi s-a spânzurat. Venea oboist seara, după taxiu. Pleca la 5 dimineaţa şi venea seara târziu, la 8.Era un băiat de nota 20, râdea, glumea”, spunea unul din vecinii bărbatului.






Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite