Tânăr din Argeş, închisoare pe viaţă pentru crimă. Fratele şi tatăl ucigaşului, achitaţi după 18 luni de arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Durleci, un tânăr de 23 de ani din Argeş, a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Argeş la închisoare pe viaţă. Magistraţii l-au găsit vinovat pentru trei crime comise în aprilie 2014 în localitatea Stoeneşti.

Bărbatul a fost găsit vinovat de uciderea, în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2016, a fostei concubine, în vârstă de 17 ani, a tatălui şi a bunicului acesteia. Laurenţiu Durleci şi Laurenţia Durleci au avut un copil în urma relaţiei de concubinaj, dar familia adolescentei n-a fost de acord cu relaţia şi a forţat despărţirea celor doi.  

Tensiunile dintre rudele concubinilor s-au amplificat după ce Laurenţiu a fost împiedicat să-şi vadă copilul şi au culminat cu tripla crimă din primăvara anului trecut, când fata, tatăl ei, Filip Tinca (37 ani), şi bunicul acesteia, Paul Durleci (57 de ani), au fost înjunghiaţi cu 48 de lovituri de cuţit.

"Probabil Parchetul va face apel, dar nu am nicio emoţie în privinţa soluţiei de achitare”

Instanţa de fond, Tribunalul Argeş, a reţinul că Laurenţiu Durleci a comis singur toate cele trei crime şi a înjunghiat-o şi pe Narcisa Tinca, mama fetei, singura care a scăpat cu viaţă. Pe 2 octombrie 2017,  bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viaţă.  Aceeaşi instanţă i-a achitat pe tatăl şi fratelele criminalului (Dorel Durleci şi Vasile Durleci), pe care procurorii i-au acuzat că ar fi luat parte la măcel, trimişi în judecată în stare de arest şi eliberaţi imediat după decizia instanţei argeşene.

„Felicitat magistratul care a pronunţat o soluţie dreaptă, care necesită profesionalism, echilibru, curaj şi, nu în ultimul rând, cultură. Îi face cinste atât lui, în mod special, cât şi corpului judecătoresc, în general. Fratele şi tatăl sunt 100% nevinovaţi, lucru demonstrat de probe ştiinţifice. Expertiza a arătat că 47 din cele 48 de lovituri sunt, fără niciun dubiu, aplicate cu cuţitul depus la dosarul cauzei sau cu unul identic. Iar în ceea ce priveşte cea de-a 48 lovitură, asupra căreaia au existat discuţii, s-a admis că da, nu este exclus să fi fost cu acelaşi cuţit. Probabil Parchetul va face apel, dar nu am nicio emoţie în privinţa soluţiei de achitare”, a declarat, pentru Adevărul, avocatul Florentin Sorescu, apărătorul celor doi bărbaţi achitaţi de Tribunalul Argeş. Dacă instanţa de apel va menţine soluţia, avocatul va merge la CEDO cu plângerile lui Dorel Durleci şi Vasile Durleci pentru cele 18 luni petrecute, nevinovaţi, în arest. 

 Avocatul criminalului: "pedeapsa luată pentru cel vinovat este cea mai mare pe care am încasat-o vreodată"

Florentin Sorescu este însă şi avocatul autorului triplei crime, pentru care, la apel, va cere o pedeapsă mai mică, invocând inclusiv probleme psihice, dar fiind faptul că în perioada premergătoare pronunţării sentinţei, inculpatul a fost internat în secţia Psihiatrie a spitalului Penitenciarului Colibaşi.

„Eu am avut de apărat trei oameni, nu doi. Iar pedeapsa luată pentru cel vinovat este cea mai mare pe care am încasat-o vreodată: închisoare pe viaţă. Este firesc, îmi veţi spune, pentru cineva care a comis trei crime, iar alţii vor aprecia că merita şi mai mult. Îndrăznesc să vă spun că nu este aşa, cu menţiunea că, la această oră, de nimeni nu îmi este milă ca de acest om. Pentru că, intrând în profunzimea acestei cauze, am realizat că nu a comis de unul singur crimele, într-adevăr. A avut doi complici, aşa cum a susţinut parchetul. Numai că aceşti complici nu au fost fratele şi tatăl lui, ci autorităţile statului, împreună cu familia victimelor”, a scris avocatul pe pagina sa de Facebook.

image

Avocatul Florentin Sorescu, apărătorul celor trei inculpaţi

"Era un copil de nota 10, dar l-au adus la disperare"

Apărătorul condamnatului spune că la data comiterii faptelor, bărbatul avea depuse la Poliţie peste 40 de plângeri la adresa familiei victimelor. Mama lui Laurenţiu Durleci nu contestă faptele fiului, dar spune că familia fetei este cea care l-ar fi scos din minţi. 

„Laurenţiu era un copil de nota 10, dar l-au adus la disperare. Dacă nu se ţineau de capul lui nu se ajungea la crimă. În ziua aia s-au întâlnit în piaţă din Câmpulung. Mama ei l-a lovit în cap cu geanta, a tras-o de păr pe actuala lui concubină. El s-a dus la Poliţie şi a depus iar plângere. Noi locuim aproape unii de alţii, la Stoeneşti. Băiatul meu nici păine nu se putea duce să ia de frica lor. Trimitea copiii din sat să-i aducă una, alta, de la magazin. Doar cu maşina putea trece pe drum”, a declarat, pentru Adevărul, Mirela Durleci, mama autorului triplei crime.

image
Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite