FOTO Momente sfâşietoare la înmormântarea lui Andrei, micuţul de 8 ani care a murit la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, după ce a fost diagnosticat greşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei a fost condus joi pe ultimul drum
Andrei a fost condus joi pe ultimul drum

Colegii de clasă ai lui Andrei au venit cu flori să-şi ia la revedere de la prietenul lor. Sfăşiaţi de durere, părinţii care şi-au dus astăzi copilul la groapă cer să se facă dreptate.


Sute de oameni au venit, joi, să-şI ia adio de Andrei Bogdan Turcu, copilul de nici 8 ani care s-a stins cu zile, sâmbătă, după ce medicii l-au diagnosticat greşit cu enterocolită acută, deşI băiatul suferea de o puternică infecţie la plămâni. Printre ei s-au numărat şi colegi de clasă de-ai micuţului, cărora nimeni n-a ştiut să le explice de ce moartea alege uneori copii şi cine o “ajută”. 

Tulburaţi şI neputincioşi, părinţii, rudele şi cei care le-au stat alături acestor oameni cumplit încercaţi, l-au jelit pe Andrei până la groapă. Şi o vor mai face, poate, mult timp de-acum încolo. Cu toţii aşteaptă să se facă dreptate, singurul lucru care le-ar mai alina revolta, fiindcă durerea nu le-o va mai lua nimeni, niciodată.

“Ruşine Spitalului Municipal Curtea de Arges (morgă)!” 

Măsurile luate ieri de Direcţia de Sănătate Publică Argeş, care a amendat  spitalul cu 10.000 de lei şi i-a suspendat din funcţie pe cei doi medici care l-au consultat pe Andrei, au fost catalogate de familie drept revoltător de jignitoare. Oamenii aşteaptă  şi rezultatele anchetei Colegiului Medicilor Argeş şi demersurile Parchetului, unde i-au reclamat pe cei consideraţI de ei vinovaţI de moartea copilului. 

Să-i lege pe nenorociti, că daca nu ai bani nici nu te bagă în seama!!!!" a scris Ionuţ Stan, unul dintre miile de oameni revoltaţi de cazul lui Andrei, pe pagina creată, pentru a atrage atenţia asupra sistemului sanitar bolnav şi a iresponsabilităţii de care unii medici se fac vinovaţi.

Ruşine Spitalului Municipal Curtea de Arges (morgă)! ” scrie pe aceeaşi pagină Doru State.

Sper să nu se termine cu o sancţiune disciplinară de 10% din salariu, cum suntem obisnuiţi” adaugă Tomi Băjan, prieten de familie al părinţilor.

Andrei a murit sâmbătă la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Copilul fusese internat în urmă cu o zi, când a ajuns la Camera de Primiri Urgenţe cu stări de vomă şi diaree. Medicii l-au consultat şi diagnosticat cu enterocolită acută, după care au decis internarea lui la secţia de pediatrie, instituindu-i tratament cu antibiotic, fără să-i facă analize, pe motiv că laboratorul funcţionează numai câteva ore dimineaţa. Când starea copilului s-a agravat, mama băiatului a cerut ca fiul său să fie transferat la Spitalul Judeţean de la Piteşti sau trimis la o unitate spitalicească din Capitală. Medicii au refuzat transferul, iar copilul a murit în braţele mamei, implorând-o, cu ultimele sale puteri, să-l ajute. La demararea anchetei DSP, medicul Sanda Cernat a afirmat că a pus diagnosticul în baza examenului clinic şi a explicat că, dacă ar fi existat indicii că starea copilului este gravă, ar fi decis imediat transferul la o altă unitate medicală. Numai că, din punctul său de vedere, aceste indicii n-ar fi existat. 

Familia lui Andrei a depus plângere penală la Parchet împotriva cadrelor medicale pe care le acuză de omor din culpă şi neglijenţă în serviciu. Între timp, rezultatele autopsiei au făcut un pic de lumină în acest caz: copilul, greşit diagnosticat cu enterocolită acută, suferea de o puternică infecţie la plămâni şi inimă, iar o simplă radiografie, de care însă n-a avut parte, ar fi putut face diferenţa între viaţă şi moarte.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite