Piteşti:Peste 350 de argeşeni vor rămâne fără un loc de muncă în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:Peste 350 de argeşeni vor rămâne fără un loc de muncă în septembrie
Piteşti:Peste 350 de argeşeni vor rămâne fără un loc de muncă în septembrie

Veşti proaste în continuare de la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Argeş (AJOFM).Criza economică se acutizează, astfel că, de la lună la lună, rata şomajului atinge cote alarmante.

Dacă în iulie au fost înregistraţi  21.109 de şomeri în Argeş, în august numărul persoanelor fără un loc de muncă a ajuns la 22.315, rata şomajului ajungând astfel la 8.2%. Creşterea se datorează în principal înscrierii absolvenţilor de învăţământ în evidenţa agenţiei. Sunt aproximativ 800 de absolvenţi de liceu sau din învătământul superior care au devenit şomeri luna trecută.”, precizează Mihai Oprescu, directorul AJOFM.

150 de dispobilizări la Alprom
Tendinţa ascendentă se menţine şi pentru această lună. Potrivit Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă, alţi 353 de argeşeni vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul lui septembrie. Restructurări importante vor avea loc în domeniul prelucrării lemnului, Alprom Piteşti urmând să dea afară luna aceasta 150 de salariaţi. “ Nu mai aveam comenzi.”, explică laconic Sergiu Mândreanu, unul din directorii de la Alprom.

Şi societatea care furnizează energie electrică închide uşa pentru o parte din angajaţi. CEZ Distribuţie va disponibiliza 15 angajaţi, iar CEZ Servicii 46. Singura alternativă pentru cei care au rămas fără un loc de muncă sunt cursurile de calificare şi recalificare organizate de Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Argeş. “ Prin derularea programului de ocupare a forţei de munca, în luna august au fost încadrate 430 persoane prin servicii de mediere şi consiliere profesională.”, afirmă directorul Mihai Oprescu. 

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite