Pitesti: Este a şaptea zi fără apă caldă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pitesti: Este a şaptea zi fără apă caldă!
Pitesti: Este a şaptea zi fără apă caldă!

Consiliul Local Piteşti, primarul Tudor Pendiuc şi reprezentanţii Termoficare 2000 SA s-au reunit aseară pentru a lua în discuţie înfiinţarea unui serviciu public care să ne asigure apă caldă vreo două-trei luni!

Autorităţile piteştene găsesc soluţii bizare. Spre exemplu, aseară, la şedinţa de criză la care au participat primarul, consilierii locali şi reprezentanţii Termoficare 2000, aceştia au ajuns la concluzia că ne trebuie o „pălărie“ nouă, după cum spune proverbul! Adică, pe structura vechii şi falimentarei Termoficări 2000 să funcţioneze, câteva luni, un serviciu public. Aceasta va primi o sumă da bani sub notă de împrumut de la bugetul local pentru a funcţiona. Practic, serviciul ar urma să furnizeze apă caldă piteştenilor pe vechea structură a Termoficării, cu aceiaşi anagajaţi şi la aceleaşi preţuri!
Desigur, datoriile pe care le are Termoficarea nu vor mai luate în considerare. Edilii spun că nu vor menţine acest servicu mai mult de câteva luni, că e doar o soluţie de criză şi că vor încerca între timp să găsească un operator economic care să preia reponsabilitatea distribuirii agentului termic în Piteşti.

Problema se amână, nu se rezolvă
Reprezentanţii Municipalităţii sunt ferm convinşi că Termoficarea 2000 va fi preluată, până la urmă, de către un operator economic puternic şi că acesta va încheia un parteneriat cu Primăria. Respectivul operator ar trebui să o ia de la zero, fără datorii, şi să facă din serviciul de termoficare un sistem profitabil.
Asta pentru că primarul Tudor Pendiuc susţine anularea datoriilor Termoficării pe motiv că ele provin din diferenţa de preţ aprobată autoritatea naţională responsabilă, care a fost de 60-70% din preţul real de producţie al gigacaloriei.
Cam acesta este scenariul, numai că încă nu a apărut niciun operator care să vrea să facă aşa ceva.
Găselniţa autorităţilor - serviciul public de termoficare -, va primi suma de 1.500.000 de lei de la bugetul de stat sub notă de împrumut pentru a putea funcţiona. Banii ar ajunge cam pentru o lună de apă caldă, iar după aceea serviciul ar trebui să se bazeze numai pe venituri proprii, plus subvenţiile de la buget. Preţul de producție al gigacaloriei va fi de 510 de lei, din are populaţia va achita doar aproximativ 190 de lei, restul de 320 de lei venind din subvenţii de stat, adică plătiţi tot de cetăţeni.

„Mai bine vă luaţi centrale!“
 „Eu, ca primar, îmi doresc să scăpăm de acest serviciu public cât mai repede şi să vină un operator care să facă din Termoficare 2000 SA ceea ce a făcut Renault din Dacia“, spune, optimist, Tudor Pendiuc. Deşi pare încrezător în soluţia găsită, primarul îndeamnă oamenii să-şi pună centrale. „Pentru următorii doi ani, cea mai viabilă soluţie rămâne tot centrala de apartament!“, subliniază edilul. El ignoră însă un lucru: cine este oare dispus să facă o investiţie de, în medie, 7.000 de lei doar pentru doi ani?


Declaraţii
 „Am vazut la televizor că Pendiuc spune că ar trebui să ne punem centrale, dar de unde banii ăştia, mai ales dacă eşti pensionar?”
Florentina,
profesor

„În loc să bage banii în fântâna aia, mai bine rezolva de atunci cu toată nebunia asta! Dar aşa au vrut, să ne facă să ne cumpărăm centrale!”
Florea Ionel
pensionar

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite