Povestea negustorului român putred de bogat care a construit trei biserici şi un schit. Averea i-a fost împărţită după moarte de către Mitropolitul Neofit

Unul dintre cei mai bogaţi negustori români din secolul al XVIII-lea, Martin Buliga, s-a remarcat şi prin faptul că a construit din banii agonisiţi trei biserici şi un schit, toate în judeţul Argeş.

Din arhive lipsesc date cu privire la locul şi data naşterii lui Martin Buliga. Ce se ştie însă este faptul că acesta a trăit cea mai mare parte a vieţii la Piteşti, iar între 1725 şi 1740 Martin Buliga, care era un întreprinzător foarte apreciat, a făcut avere din comerţ.

Un om foarte credincios, Martin Buliga a dorit să îşi arate faţă de divinitate mulţumirea pentru succesul său în afaceri. Până în 1745, acesta a finanţat construirea a trei biserici în Argeş, mai precis la Bascov, Valea Rea şi Stănişoara.

Însă cea mai importantă construcţie ridicată de Martin Buliga a fost schitul Buliga, terminat în 1745 şi ce purta hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi se afla în spatele actualului Muzeu Judeţean Argeş. Până în 1791, schitul a fost sucursală a Mitropoliei din Bucureşti, iar în acel an, din cauza depărtării, a fost dat în administrarea Mănăstirii Aninoasa.

Despre negustorul Martin Buliga se ştie că a fost căsătorit cu Aniţa, însă fără să aibă descendenţi direcţi, aceştia hotărându-se să înfieze un băiat, numit în documente Bărbuceanu. Moartea subită a negustorului, în duminica din 17 februarie 1753, în urma unei paralizii (cataroi), i-a surprins fără acte de înfiere a copilului şi fără diată (testament). În acest context, surorile lui Martin (Despa şi Neacşa) au dorit să aibă şi ele drept la o parte din moştenirea fratelui lor, însă soţia răposatului, Aniţa s-a adresat domnului Matei Ghica (1752 septembrie - 1753 iunie) care a poruncit mitropolitului Neofit să judece această pricină. Prin cartea de judecată a Mitropolitului Neofit, din 29 aprilie 1753 s-a hotărât după pravilă ca averea răposatului Martin Buliga să fie împărţită în trei părţi: o parte îi revenea soţiei Aniţa împreună cu numitul copil de suflet, a doua parte revenea surorilor lui Martin, Neacşa şi Despa, iar a treia parte bisericii.

Schitul Buliga a avut şi el parte în cele din urmă de un final trist. Sub pretextul edificării, în acel loc, a sediului Prefecturii judeţului Argeş, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a aprobat în august 1898 demolarea lăcaşului de cult. Protestul vehement al parohului bisericii, preotul Ion Dragnea, care, invocând „vechimea, soliditatea construcţiei şi valoarea picturii”, s-a opus demolării bisericii, dar nu a fost luat în seamă, hotărându-se chiar ca materialele de construcţie rezultate din demolare să fie afectate construirii unui lăcaş de cult în satul Fleşci din comuna Bascov. Sub pretextul frecvent invocat al pericolului iminent de prăbuşire, care ar putea pune în pericol vieţile unor trecători, Prefectura judeţului Argeş a procedat, în iarna anului 1900, la demolarea din temelii a Bisericii Schitului Buliga.