Povestea lui George Vâlsan, primul doctor în geografie al României. A ajuns membru corespondent al Academiei Române la doar 33 de ani

Fotografie cu autograf a lui George Vâlsan FOTO: photobucket.com

Geograf de renume internaţional, George Vâlsan este omul de ştiinţă care a pus bazele geomorfologiei moderne în România, fiind considerat şi unul dintre făuritorii etnografiei moderne naţionale. La doar 31 de ani, a devenit primul doctor în geografie din România, iar la 33 de ani a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Născut în 21 ianuarie 1885 la Bucureşti, George Vâlsan a făcut cursurile primare şi gimnaziale la Piteşti, absolvind în 1904 Liceul „Gh. Lazăr” din Bucureşti. Îşi continuă studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii bucureştene, unde în 1908 îşi ia licenţa în filosofie magna cum laude. În urma obţinerii Premiului Hillel pentru pedagogie, i se încredinţează suplinirea Catedrei de geografie la Seminarul Pedagogic Universitar.

În 1910 este numit profesor titular la Târgu Jiu. Concomitent funcţionează ca asistent la Catedra de geografie a Universităţii din Bucureşti. La îndemnul lui Titu Maiorescu şi al lui Simion Mehedinţi face studii de specializare în geografie fizică şi etnografie la Universitatea din Berlin (1911-1912) şi la Paris (1913-1914), unde, la Sorbona, frecventează cursurile şi seminariile lui Emmanuel de Martonne. În 1916 devine primul doctor în geografie din România, cu menţiunea magna cum laude.

Va fi profesor la universităţile din Iaşi (1916-1918), Cluj (1919-1929) şi Bucureşti (1930-1935). Perioada petrecută la Iaşi a fost mai puţin rodnică, deoarece din cauza stării de război nu şi-a putut ţine prelegerile, dar mai ales fiindcă fusese accidentat grav în 1917, în dezastrul de cale ferată de la Ciurea, lângă Iaşi, soldat cu 1.000 de morţi, accident care l-a lăsat infirm. La Cluj a întemeiat Societatea Etnografică Română, al cărei preşedinte a fost (1923-1927), şi revista „Lucrările Institutului de Geografie din Cluj”, iar împreună cu Romulus Vuia şi Emmanuel de Martonne, Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Membru definitiv al Academiei Române la 35 de ani

La doar 33 de ani, în 1918, este ales membru corespondent al Academiei Române, devenind membru activ în 1920. Pe urma unei sugestii a lui V.A. Urechia, primul care a intuit că Dimitrie Cantemir a lăsat altă hartă decât cea publicată în 1737 în Olanda, în 1923 descoperă la Paris, în Biblioteca Naţională, harta originală desenată de acesta, ce însoţea Descrierea Moldovei. Ales preşedinte al Secţiei geografico-etnografice a Astrei, iniţiază o colecţie specială, publică, printre altele, conferinţele Menirea etnografiei în România (1924) şi O ştiinţă nouă: etnografia (1927).

Susţine o intensă activitate ştiinţifică, materializată în studii tipărite în periodice româneşti şi străine, precum şi într-o seamă de volume, unele în colaborare (cu Simion Mehedinţi, căruia i-a fost asistent, şi cu George Giuglea), numeroase lucrări de popularizare şi manuale. Geograf cu suflet de poet, având darul scrisului, şi-a redactat lucrările într-un stil atractiv, chiar încântător. Şi-a încercat talentul cu succes şi în literatură. Debutează la „Ziarul călătoriilor” în 1900 şi e prezent cu poezii, nuvele şi articole literare la „Sămănătorul”, „Convorbiri literare”, „Convorbiri critice”, „Arhivele Olteniei”, „Cultura”, „Neamul românesc”, „Graiul românesc”, „Comoara satelor”, „Universul”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Dreptatea”, „Făt-Frumos”, „Transilvania” sau „Societatea de mâine”.

George Vâlsan a conceput geografia ca o ştiinţă a marilor ansambluri teritoriale, privite în întregul lor, prin integrarea elementelor componente în unitatea din care fac parte. Teza sa de doctorat, „Câmpia Română” (1915), lucrare fundamentală a literaturii geografice româneşti, este primul studiu al unei mari unităţi geografice, în bună măsură actual şi azi mai ales prin aprecierea rolului pe care l-au avut subsidenţele locale în dispunerea reţelei hidrografice ţi în evoluţia reliefului. Prin această lucrare el a pus, în acelaşi timp cu Constantin Brătescu, bazele geomorfologiei moderne în România.
Savant de reputaţie mondială, George Vâlsan a reprezentat România în numeroase congrese internaţionale de geografie, în care a deţinut funcţii importante. Este considerat unul din făuritorii entografiei moderne naţionale graţie operelor sale cu un caracter teoretico-metodologic precum si activitati privind orientarea cercetarii etnografice atat pe teren cat si in muzee.

S-a stins din viaţă în 1935 la Eforie Sud.