Povestea de film a fondatorului Operei Române. A participat la Comuna din Paris, iar Hariclea Darclee a fost printre discipolii săi

Pe strada Pitar Moş din Capitală este o placă memorială pe zidul clădirii unde a locuit marele compozitor FOTO: Wikipedia

Compozitor, dirijor şi profesor de canto foarte apreciat, George Ştephănescu a fost fondatorul Operei Române, povestea sa de viaţă fiind una demnă de un film. A debutat ca dirijor la Paris şi a participat activ la Comuna din Paris. A scris primele compoziţii la 10 ani, a fost iniţiatorul reprezentaţiilor de operă în limba română şi fondatorul a trei societăţi lirice premergătoare Operei române („Mama soacră“, „Cometa“ şi „Scaiul bărbaţilor“).

George Ştephănescu s-a născut pe 13 decembrie 1843 la Bucureşti şi s-a stins din viaţă pe 25 aprilie 1925. În satul Căpăţânenii Ungureni, comuna Arefu, din judeţul Argeş, se află şi acum casa în care a locuit compozitorul şi care în prezent este casă memorială.

După cum spune profesorul de muzică Monica Constantin, „George Ştephănescu a început studiile muzicale la vârsta de doar 6 ani cu reputatul profesor Franz Lorenz (pian), continuându-le cu Ernst Weineter (teorie, armonie). La scurt timp după ce a împlinit 10 ani a început să scrie primele compoziţii (Carolina-Polca, opus 1 şi Marş triumfal, opus 6). După înapoierea de la Paris a compozitorului Eduard Wachmann (1860), a început să se familiarizeze cu compoziţia, astfel că după fondarea Conservatorului de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti (1864) a devenit elevul aceluiaşi profesor. După doar trei ani, în 1867, a absolvit cu brio Conservatorul şi a plecat în capitala Franţei, înscriindu-se la Conservatoire imperial de musique, având ca profesori figuri proeminente precum Henri Reber (armonie, contrapunct), Fr. Daniel Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto) şi A.F. Marmontel (pian). Aici şi-a făcut debutul de dirijor, conducându-şi propria compoziţie Dalila (1868), piesă distinsă cu premiul II la un concurs internaţional“.

În perioada în care s-a aflat în capitala Franţei, George Ştephănescu a participat activ la Comuna din Paris în 1870, alături de unul dintre profesorii săi.

Terminându-şi studiile şi murindu-i tatăl la Paris, George Ştephănescu a fost obligat să se reîntoarcă la Bucureşti.

Şi-a cheltuit averea pentru a fonda Opera Română

Profesor ilustru de canto şi mai târziu de operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1910), Ştephănescu a ridicat prima pleiadă de cântăreţi români de anvergură internaţională. Printre discipolii săi s-au numărat nume de prim rang precum Hariclea Darclee, Zina de Nori, Grigore Gabrielescu, D. Popovic-Bayreuth, D. Teodorescu-Basu, Aurel Eliade, C. Rădulescu-Drumea, Irina Vlădaia, Constantin Cairetti, Mihai Tămăşescu, Rodica Nestorescu, Giovanni Dimitrescu, Oreste Dumitrescu, Petre Ghimpeţeanu, Ion Băjenaru sau Constantin Grigoriu. Din 1877 a fost dirijor la Teatrul Naţional din Bucureşti, compunând muzică de scenă pentru întregul repertoriu universal şi naţional. Dorinţa sa de a pune bazele Operei Naţionale cu elemente autohtone s-a lovit de impresarii Operei Italiene din Bucureşti care supralicitau prima scenă a ţării. A fondat trupe personale de operă (1885, 1891, 1894, 1902), cheltuindu-şi fabuloasa avere moştenită de la tatăl său, în speranţa de a fonda Opera Română. În 1895 şi-a dat demisia din funcţia de dirijor al Teatrului Naţional. Când a părăsit scena, Ştephănescu a lăsat un vast repertoriu de opere, opere comice, operete, feerii şi vodeviluri, unele compuse de el, altele de Verdi, Auber, Offenbach, Johann Strauss, Bizet, Rossini sau Massenet. Sub bagheta sa au cântat la Bucureşti, sopranele Adelina Patti şi Gemma Bellincioni, tenorul Robert Stagno etc. În casa lui Ştephănescu au avut loc serate muzicale la care participau Eminescu, I.L. Caragiale, B.P. Haşdeu, Iulia Haşdeu, Al. Vlahuţă, dr. Carol Davilla, dr. C. Istrati, George Coşbuc, Constantin Nottara sau Theodor Aman.

După cum spune Monica Constantin, ”în satul Căpăţânenii Ungureni, comuna Arefu, judeţul Argeş se află casa în care a locuit compozitorul George Ştephănescu, care acum este casă memorială. Aceasta a fost construită din cărămidă, în 1873, după chiar planurile compozitorului. Clădirea este declarată monument istoric, sub denumirea Casa Gheorghe Ştephănescu. În faţa casei se află şi o statuie a compozitorului. Pe timpul primului război mondial acesta s-a retras la casa de vacanţă din comuna argeşeană Arefu, acolo unde a adăpostit în fiecare vară pe toţi foştii săi elevi. Ştephănescu a fost cea mai complexă personalitate artistică românească din secolul XIX până la apariţia lui George Enescu. El a atras în jurul său nucleul intelectualităţii autohtone, contribuind prin propriul său exemplu la afirmarea internaţională a muzicii naţionale. Pe strada Pitar Moş din Bucureşti este şi o placă memorială acolo unde a locuit George Ştephănescu timp de mai mulţi ani“.