Pitesti: Un preot piteştean ţine slujbele într-o baracă din lemn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se spune că omul sfinţeşte locul şi nimic nu dovedeşte mai bine adevărul acestor vorbe decât preotul Ionuţ Soveja. Acesata a devenit preot la şase ani de la terminarea Facultăţii de Teologie de la Piteşti. În cei şase ai a lucrat în biserică, dar nu ca preot, pentru că nu a primit o parohie. Este tânăr şi entiziast şi întotdeauna şi-a dorit să-i slujească pe oameni propovăduind cuvântul lui Dumnezeu.  În zona de j

Terenul este închiriat de la CFR Craiova
Locul unde preotul ţine slujbele este , de fapt, un oficiu parohial, construit din lemn şi susţinut pe nişte piloni de oţel foarte solizi. Ideea contruirii în această zonă a unui oficiu parohial a venit din partea episcopului  Argeşului şi Muscelului, P.S. Calini. Omaneii solicitau ridicarea uneri biserici în zonă însă lucrurile nu au fost atât de simple. Preotul Soveja, care atunci lucra la Biserica Sfântul Ioan din Piteşti, a primit sarcina de a se ocupa să găsesască un teren şi să pornească demersurile pentru ridicarea unui lăcaş sfânt care urma să devină parohia lui. „Pentru că Primăria Piteşti nu a putut să pună la dispoziţie un teren, atunci am apelat la CFR, regionala Craiova. Aceştia ne-au închiriat terenul  unde am cnstruit acest oficiu parohial din lemn, aşa cum era prevăzut în contractul de închiriere,” declară preotul paroh. În 2006, Episcopul P.S. Calinic a venit şi a sfinţit construcţia iar preotul Soveja a început să-şi ţină slujbele.

Icoane de la Mănăstirea Slănic
Totul trebuia făcut de la zero odată cu ridicarea oficiului parohial. Era sfinţit, avea preot paroh, dar avea nevoie de multe alte lucruri. Oamenii din preajmă au fost fericiţi că vor avea o biserică aproape de casă, unde pot merge la toate slujbele de peste an. Icoanele au fost donate de la Mănăstirea Slănic, iar oamenii au dorit şi ei să ajute cu tot ce au putut. „Enoriaşii iubesc foarte mult acest loc pentru că l-au aşteptat îndelung. Ei au nevoie să vină la biserică şi să se regăsească în faţa lui Dumnezeu. Astăzi, pentru creştini e o necesitate să vină, să găesască înţelegere la preot, şi să se roage.” Vecină cu noua biserică este familia Gheordunescu, iar aceşti oameni au decsi să doneze o parte din grădina lor pentru ca noul lăcaş de cult care urmează să se contruiască să aibă un teren al ei, fără să mai plătească nicăieri chirie. „Biserica poartă hramul Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Ierarh Nectarie” şi printre ctitorii ei vor fi trecuţi şi cei din familia Gheordunescu pentru gestul pe care au decis să îl facă”, a declarat preotul Ionel Soveja în această dimneaţă, cu puţin înanite de începerea slujbei de duminică. Deşi actuala biserică este una modestă, oamenii care vin la slujbe au început să o iubească. Este ceva clădit cu greu şi din dragoste pentru ei. „Nu voi pleca niciodată din această parohie. Voi rămâne pentru oamenii de aici şi, credeţi-mă, sunt oameni care au ajuns la 70 de ani şi nu au apucat să se spovedească sau să stea la o slujbă pentru că nu aveau biserici sau erau intezise de comunişti,” adaugă Ionel Soveja.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite