FOTO VIDEO O şoferiţă neatentă a întors un Logan cu roţile în sus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul priveste ce a mai ramas din maşina                        Foto: Laurentiu Ionescu
Şoferul priveste ce a mai ramas din maşina                        Foto: Laurentiu Ionescu

O tânără şoferiţă nu a acordat prioritate de trece şi a izbit din plin un autoturism Logan. În urma impactului, Loganul s-a învârtit de câteva ori în loc, după care s-a răsturnat cu roţile în sus. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean din Piteşti.

Accidentul s-a petrecut, în această după-amiază, într-o intersecţie din cartierul Eremia Grigore, din municipiul Piteşti. O tânără şoferiţă, în vârstă de 19 ani, se afla la volanul unui autoturism Opel, pe care l-a primit cadou de la părinţi în ziua majoratului. Deşi este montat un indicator cu ”Cedează trecerea”, tânăra l-a ignorat total. A pătruns în intersecţie şi a intrat direct într-un autoturism Logan ce era condus regulamentar. În urma impactului, Logan-ul s-a răsturnat şi a rămas cu roţile în sus. Şoferul a scăpat nevătămat însă două persoane, pasagere în maşină, au fost rănite uşor, fiind transportate la spitalul Judeţean din Piteşti. Şoferiţa a scăpat şi ea nevătămată, însă era vizibil speriată de ce întâmplate. Martorii spun că aceasta nu a fost atentă pentru că vorbea la telefon. ”Eu eram pe trotuar şi mă îndreptam către trecerea de pietoni. Mi-a tras atenţia maşina fetei, că este frumoasă, şi am văzut-o cum vorbea la telefon. Nu a fost atentă şi se vede ce a provocat.”, a spus Marin Ion, unul dintre trecători care a trăit momentul accidentului. ”Eu am zis că nu e adevărat. Numai în filme am văzut maşini rostogolindu-se...Am crezut că oamenii din ea nu mai scapă cu viaţă.”, a mai spus Marin Ion. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au făcut măsurători pentru a stabili cu certitudine cum s-a petrecut accidentul. Pe numele şoferiţei a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală uşoară din culpă. Şoferul nevinovat a povestit oamenilor legii că nu a avut timp să reacţioneze pentru că el îşi vedea liniştit de drum când Opel-ul pe care tânăra îl conducea a intrat în maşina lui.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite