„Nu ajungi la conştiinţă fără durere“. Citatul celebru atribuit lui Carl Jung, explicat de un psiholog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La durere răspundem, iniţial, cu negare. Urmează o conştientizare a pierderii suferite şi o experimentare a nevoii de a ne elibera de emotiile negative care ne macină, prin furie. Traversăm apoi o etapă în care ne spunem „daca aş fi făcut altfel, poate nu se termina aşa”, urmată de depresie, iar dacă avem noroc, ajungem la acceptare şi la conştiinţa despre care vorbea fondatorul psihologiei analitice, Carl Jung.

Durerea nu ocoleşte pe nimeni. Ea apare inevitabil atunci când suferim o pierdere - decesul unei persoane dragi, despărţire, divorţ sau orice alt eveniment care provoacă suferinţe similare. Indiferent despre ce anume este vorba, avem de parcurs cinci etape ca să putem ajunge la vindecare şi la conştiinţă, etape definite de psihologi astfel: negare, furie, negociere, depresie şi acceptare.

“Carl Jung, faimosul psihiatru şi psiholog elveţian, spunea că <<scopul nostru principal în viaţă era să descoperim şi să împlinim potenţialul nostru înnăscut printr-o călătorie de transformare ce îi permitea fiecărui individ să întâlnească sinele şi divinul în acelaşi timp>>. E greu să-ţi confrunţi propriul suflet, pentru că te confrunţi cu fricile în legătură cu tine însuţi, frici pe care trebuie să le înfrunţi ca să poţi ajunge la un nivel înalt al conştiinţei umane care este iluminarea, unde umanitatea se amestecă cu divinitatea”, explică, pentru „Adevărul”, psihologul  Felicia Stere.

Durerea ne pune la grea încercare echilibrul interior. Durerea ne arată cât suntem de fragili, dar şi ce resurse avem de a merge mai departe. Durerea ne răneşte, dar ne şi maturizează.

„Atunci când suntem dispuşi să stăm cu inconfortul nostru şi durerea, în loc să le schimbăm, se întâmplă ceva cu noi. Durerea reprezintă un nivel al conştiinţei ce defineşte starea noastră pentru un timp scurt. Este o stare de tristeţe continuă, cu sentimente de pierdere”, mai spune psihologul Felicia Stere.

Acceptarea, ultima etapă a durerii este şi pasul final spre vindecare, potrivit psihologilor. Este etapa în care ne putem uita cu o doză de detaşare la evenimentul care ne-a provocat durerea. Este etapa în care putem privi din nou  cu obiectivitate lucrurile şi în care facem loc calmului pentru a putea trăi prezentul.

Totuşi, nu toti cei care suferă, parcurg şi această ultimă etapă. Sunt persoane care rămân blocate fie în negare, fie în furie, fie în negociere, fie în depresie, fără să atingă şi conştiinţa despre care vorbea Jung.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite