Piteşti:A fost în comă în noaptea nunţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:A fost în comă în noaptea nunţii
Piteşti:A fost în comă în noaptea nunţii

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Elena Ciulu a suferit un grav accident de maşină în timp ce era furată de la nunta sa.Tânăra, care se află internată la Secţia de Recuperare din cadrul Spitalului Universitar din Capitală, a ieşit din comă azi-dimineaţă. Medicii spun că mirele nu s-a mişcat toată noaptea de la uşa salonului.

Un accident de maşină a trimis-o pe Elena Ciulu în vârstă de 25 de ani de la nunta sa, direct pe patul de spital, cu un traumatism la cap. Tânăra se află internată la Spitalul Universitar din Bucureşti, iar starea sa de sănătate este stabilă. „A fost adusă cu o fractură craniană gravă şi a fost internată la neurochirurgie unde a sta în comă până azi-dimineaţă când s-a trezit şi chiar a putut vorbi. Acum se află la Secţia de Recuperare”, a spus medicul Ovidiu Grămescu, chirurgul care a îngrijit-o pe tânără.

Cadrele medicale spun că mirele nu s-a mişcat toată noaptea de lângă uşa salonului în care era internată soţia sa. „Abia dimineaşă, după ce a fost sigur că starea ei este mai bună, a plecat să mănânce ceva şi să doarmă puţin”, a spus o asistentă.

Tradiţie cu urmări sângeroase
Elena a fost ,,furată“ de la nunta sa, după obicei, de câţiva prieteni. La restaurantul Euro Team din Mioveni, mirele, Bogdan, tocmai terminase de negociat răscumpărarea soţiei sale, iar maşina în care se afla aceasta, se întorcea spre local. Cu doar câţiva metri înainte ca autoturismul să intre  pe porţile restaurantului, Andreea Briceag, de 23 de ani, cea care conducea  maşina, nu a oprit să cedeze trecerea, astfel încât a fost izbit din plin de un Seat condus de un tânăr student, de 22 de ani, Vlad Voicu.

,,În urma impactului, doi dintre pasageri din maşina în care se afla mireasa au fost răniţi.  Elena Ciulu a  suferit traumatime grave, iar  cealaltă victimă s-a ales doar cu răni uşoare“, a declarat ofiţerul  de serviciu  de la Poliţia Mioveni.

Tânăra a fost mai întâi transportată la Spitalul Judeţean Argeş unde medicii au constatat că femeia prezenta traumatism cranio - cerebral grav şi că se afla în comă de gradul IV . Elena Ciulu a fost trimisă de urgenţă la Spitalul Universitar din Capitală.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite