Piteşti: TERIBIL:2 tineri au murit nevinovaţi în accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: TERIBIL:2 tineri au murit nevinovaţi în accident
Piteşti: TERIBIL:2 tineri au murit nevinovaţi în accident

Două destine au fost curmate, aseară, în fracţiune de secundă. Mihai Vochină, în vârstă de 20 de ani, student la Universitatea de Stat din Piteşti, şi prietenul său, Alexandru Fulger, în vârstă de 27 de ani, angajat la Automobile Dacia, au murit nevinovaţi.

Mihai Vochină, conducea motocicleta pe care o cumpărase de puţin timp. Pe şa, în spate, se afla Alexandru. Cei doi dădeau o tură de oraş şi mergeau pe sensul Piteşti-Mioveni. La un moment dat, la intrare în Mioveni, un Logan, condus de Maria Burtea, în vârstă de 39 de ani, din Miceşti, le-a tăiat calea. Şoferiţa a virat la stânga către un peco, fără să se asigure, spun poliţiştii.

Impactul a fost nimicitor

Cei doi tineri au murit pe loc. Alexandru a fost proiectat pe asflat, iar mihai a rămas captiv în Logan. „Jumătate din corp îl avea în maşină, printre fiare, iar picioarele îi atârnau pe uşă”, ne-a spus agentul şef principal Marian Rizescu. Femeia şi fiica ei, care se afla pe scaunul din dreapta, au răni uşoare, ce nu le pun viaţa în pericol. Amândouă au fost transportate la spitalul din Piteşti, unde au rămas sub supraveghere.

Părinţii celor doi tineri au venit la locul tragediei, la doar câteva minute după producerea acesteia. Durerea lor este greu de descris în cuvinte. Poliţiştii au stabilit că vina o poartă şoferiţa, pentru că nu s-a asigurat. „Din primele cercetări reiese că autoturismul Logan a virat la stânga şi nu s-a asigurat. Cercetările continuă”, ne-a spus inspectorul principal Ştefan Iancu, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. 

Şoferiţa este cercetată pentru ucidere din culpă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite