In memoriam Lucian Cochinescu (1944-2011)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 9 aprilie 2011 pleca din această lume, după o suferință de trei ani provocată de un accident vascular, pe fondul unei boli de inimă, profesorul universitar doctor Lucian Florian Cochinescu. A lăsat  în urma sa larimi și amar atât pentru familie cât și pentru miile de studenți ai Universității din Pitești care i-au trecut prin mână.

“A fost un om extraordinar, un profesor desăvârșit, doctor în  psihologie, un dascăl cum puțini alții mai există, care ni se dedica trup și suflet nouă, studenților dumnealui. Cursurile dânsului au fost, întotdeauna, o plăcere și puțini erau cei care, dintr-un motiv sau altu, mai lipseau. Ceea ce ne oferea domnul profesor era o adevărată  revelație psihologică!”, spune Ruxandra Mihai, una dintre fostele studente  ale renumitului profesor.

Pe lângă dragostea și aprecierea celor care l-au cunoscut, în urma profesorului universitar doctor Lucian Florian Cochinescu rămân cărți  de psihologie, semnate ca autor sau coautor de cel care a clădit o operă exemplară. Printre ele, celebrele “Dimensiuni ale psihologiei in literatură” și “Probleme Actuale ale Psihologiei Sociale”.

Cel mai trist este faptul că boala pe care a dus-o cu tărie și demnitate nu i-a mai permis să-şi susţină și lucrarea de doctorat în Filozofie. “Lucrarea o are încheiată, finalizată. Își dăduse examenele și peste trei zile trebuia s-o susțină dar n-a mai apucat pentru că s-a stins ca o lumânare. A fost un om deosebit și un professor care s-a respectat toată viața. Nu pleca la cursuri fără să studieze cel puțin câteva ore în  bibliotecă. Îmi spunea << Geogiana, tu să mă ierți că nu pot să te ajut cu treburile, dar știi că eu trebuie să învăț, le sunt dator studenților mei>> . A sperat tot timpul că se va vindeca, dar n-a mai fost să fie”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite