Familia masacrată la Bascov, condusă pe ultimul drum. Supravieţuitorul s-a ocupat de toate cele cinci înmormântări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sora şi nepoata criminalului au fost înmormântate sâmbătă, 13 august FOTO: Curierul Zilei
Sora şi nepoata criminalului au fost înmormântate sâmbătă, 13 august FOTO: Curierul Zilei

Cele cinci victime ale familiei masacrate la 9 august, în comuna argeşeană Bascov, au fost înmormântate. Vineri, 12 august, au fost înmormântaţi la Bascov părinţii şi fratele criminalului, iar sâmbătă, 13 august, au fost conduse la Piteşti pe ultimul drum sora şi nepoata asasinului.

Cel care s-a ocupat de toate funeraliile a fost colonelul Gheorghe Rusu, medic militar, cumnatul criminalului schizofrenic şi cel care a descoperit masacrul. 

Doctorul şi-a pierdut practic toată familia în ziua de 9 august. Socrii şi celălalt cumnat al său au fost înmormântaţi vineri, 12 august, în Bascov. Soţia sa, Genţiana Rusu, şi fetiţa lor Silvia, în vârstă de doar cinci ani, au fost conduse pe ultimul drum la cimitirul Sfântu Gheorghe din Piteşti. Peste 100 de persoane au participat la slujba de înmormântare.

Doctorul Gheorghe Rusu a plâns în hohote pe tot parcursul slujbei de înmormântare, fiind susţinut de două rude pentru a nu se prăbuşi de durere.

Iar pe una dintre maşinile mortuare, tatăl micuţei a pus o coroană în formă de inimă, formată din flori albe şi trandafiri roz, coroană pe care era scris mesajul: ”Îngerii să fie cu tine”, sub care s-a semnat simplu: ”Tata”.

Viorel L. (53 de ani), autorul masacrului din comuna Bascov, este în arest preventiv pentru 30 de zile. 

Criminalul, deşi suferea de o afecţiune psihică gravă, nu mai fusese supus unei evaluări din 2004 de către vreo comisie de specialitate. El a planificat uciderea familiei, supărat că se discutase internarea sa într-un azil. 

Vă mai recomandăm şi:

Autorul masacrului din Argeş, reţinut pentru 24 de ore. Bărbatul, cu probleme psihice, va fi propus spre încarcerare

Noi detalii despre masacrul din Argeş. Procuror: „Scenele de la faţa locului sunt greu de descris”. Ucigaşul ar fi folosit un ciocan

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite