Piteşti:Costuri mai mari pentru cei care nu îşi plătesc la timp facturile la curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:Costuri mai mari pentru cei care nu îşi plătesc la timp facturile la curent
Piteşti:Costuri mai mari pentru cei care nu îşi plătesc la timp facturile la curent

Rău- platnicii scot din buzunar 141 de lei pentru debranşare- rebranşare, aproape dublu faţă de taxa aplicată de CEZ Distrubuţie în prima jumătate de anului.

Vestea proastă pentru cei care sunt datornici la compania care furnizează energie electică în Piteşti. CEZ Distribuţiae a majorat taxa de debranşare-rebranşare, obligându-i la cheltuieli mai mari pe cei care nu îşi plătesc la timp factura la curent electric.

 Astfel, dacă pentru prima jumătate a anului, taxa pentru consumatorii casnici era de aproape 79 de lei, acum rău platnicii plătesc aproape dublu ca să scape de bezna din case.

 “Tarifele actuale au intrat în vigoare începând cu iulie 2009. Taxa de debranşare-rebranşare pentru clienţii rău-platnici, este stabilită în funcţie de tipul branşamentului electric şi de locul de unde se face această operaţiune”, spune Radu Oţelea, purtătorul de cuvânt al companiei de electricitate.

 Concret, dacă stai la bloc, plăteşti,  după noua grilă, o taxă de 141,30 de lei, pentru a fi legat din nou la reţeaua de electicitate, în timp ce pentru locuinţele independente, cu branşament monofazat, constul debranşării- rebranşării se ridică la 254, 74 de lei.


“Vom ajunge să trăim în beznă”
Compania nu dă explicaţii pe seama majorării taxelor.

 “ A fost o decizie care s-a luat la nivelul conducerii noastre”, spune Radu Oţelea. În acelaşi timp, rău- platnicii fac din ce în ce mai greu faţă situaţiei.

“ Nu ştiu de unde o să fac rost de bani să acopăr facturile restante la current şi cheltuilile de branşament. După ce că suntem amărâţi, aştia de la Electica s-au găsit să majoreze taxele. Asta-i ţara în care trăim! Probabil, vom ajunge să trăim în beznă”, se lamentează Marin Istrate (53 de ani).

Omul locuieşte de două săptămâni în beznă cu soţia şi cu cei doi copii ai săi într-un apartement din cartierul Craiovei, pentru că a strâns datorii de aproape 150 de lei la CEZ Distribuţie.


Mii de debranşaţi în fiecare lună
La fel trăiesc, de altfel, mii de argeşeni, conform statisticii sumbre întocmite de compania de electricitate.

 Astfel, dacă în luna august a acestui an CEZ Distribuţie a emis 2.804 de ordine de deconectare către consumatorii casnici din Argeş cu restanţe mai mari  de 45 de zile, în septembrie ordinele de debranşare au sărit de 3.000. 

Pentru a preveni apariţia unor neînţelegeri şi în final deconectarea pentru neplata facturilor, clienţii sunt informaţi prin diverse mijloace de evoluţia datoriilor.

Mai concret, pe lângă prezentarea pe factură a situaţiei soldului, în cazul în care un client înregistrează datorii mai vechi, acesta primeşte în prima fază o scrisoare de atenţionare în care i se detaliază situaţia datoriilor. În ultimă instanţă, acesta primeşte un preaviz în care este notificat că în termen de 5 zile va fi deconectat dacă nu este stins debitul restant.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite