Desfăşurare de forţe la Topoloveni, unde a avut loc un exerciţiu de alarmare publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompieri, poliţişti, jandarmi, medici şi reprezentanţi ai Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului au participat, astăzi, la Topoloveni, la un exerciţiu de alarmare publică al cărui scenariu prevedea intervenţiile în cazul unui accident produs pe calea ferată.

Astăzi, între orele 11.00-13.00 a avut loc, în oraşul Topoloveni, un exerciţiu de alarmare publică.  Scopul exerciţiului l-a constituit pregătirea şi dezvoltarea deprinderilor membrilor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru aplicarea măsurilor de protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă, precum şi verificarea funcţionării sistemului de alarmare al municipiului.

Tema exerciţiului  a fost  ,,Activitatea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Topoloveni, pentru înlăturarea urmărilor unui accident chimic pe calea ferată în care sunt implicate substanţe periculoase”. Prin acesta se urmăreşte antrenarea autorităţilor locale pentru a asigura un răspuns cât mai prompt în cazul unor situaţii de urgenţă ce ar pune în pericol, chiar şi numai în parte, populaţia oraşului.

Scenariul exerciţiului în teren a fost următorul:

În data de 12.08.2011, la ora 11.30,  pe ruta de cale ferată Bucureşti - Piteşti, ce tranzitează oraşul Topoloveni, s-a produs un accident la o trecere peste calea ferată, semnalizată corespunzător şi prevăzută cu semibariere, fiind implicate o garnitură de tren având în compunere şi vagoane - cisternă  cu substanţe periculoase (clor) şi un autovehicul. În urma coliziunii au fost accidentaţi grav şoferul şi un pasager, unul dintre aceştia fiind proiectat pe carosabil, iar locomotiva şi primul vagon (vagonul - cisternă cu clor) au fost uşor avariate. Ulterior, la vagonul - cisternă  s-a constatat o scurgere minoră de clor. În urma producerii acestui incident, preşedintele Comitetului Local pentru situaţii de urgenţă, respectiv primarul, convoacă în regim de urgenţă Comitetul Local şi activează Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, pentru organizarea  şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie. De asemenea, pune în aplicare schema de anunţare a instituţiilor care asigură funcţii de sprijin la nivel local şi dispune introducerea semnalului ALARMĂ LA DEZASTRE.

La ora 12.00 a fost dat, prin sirenele electrice de avertizare amplasate în oraş, semnalul „Alarmă la dezastre”. Acesta constă în emiterea a 5 sunete specifice a câte 16 secunde, cu pauza de 10 secunde între ele, timp de 2 minute.

Echipajele ISU Argeş au desfăşurat acţiuni de intervenţie cu forţele proprii şi în cooperare, pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor accidentului chimic (crearea perdelei de apă, acordă primul – ajutor medical răniţilor şi transportul acestora cu ambulanţa la spital, executarea cercetării chimice, reabilitarea factorilor de mediu, evacuarea populaţiei), sub conducerea preşedintelui CLSU, cu realizarea măsurilor de protecţie a populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi factorilor de mediu.

Forţele de intervenţie

La acest exerciţiu au participat şi forţe de sprijin care au executat următoarele misiuni:

- Poliţia a asigurat fluidizarea circulaţiei şi a interzis accesul persoanelor şi autovehiculelor neautorizate în zonele cu restricţii;
        
- Jandarmii au participat la alarmarea şi evacuarea populaţiei de pe direcţia de deplasare a norului toxic, cu precădere a celor aflaţi în tranzit şi au asigurat paza  şi informarea populaţiei;

- Serviciul de Ambulanţă a acordat  primul-ajutor răniţilor şi i-a transportat la spital;

- Agenţia Regionala pentru Protecţie a Mediului a monitorizat factorii de mediu din zona afectată printr-o echipă de specialitate cu aparatura de monitorizare specifică;

- o echipă de la S.C. Falck Fire Services care a etanşat fisura din vagonul cisternă.

Semnalul „Încetarea alarmei” a fost introdus la ora 13.00 şi a constat în emiterea unui sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

Exerciţiul s-a desfăşurat în condiţii normale, fiind  atinse scopurile propuse, spun reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.



Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite