Piteşti:Musceleanul dispărut în munţi a fost găsit mort pe albia unui râu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:Musceleanul dispărut în munţi a fost găsit mort pe albia unui râu
Piteşti:Musceleanul dispărut în munţi a fost găsit mort pe albia unui râu

Descoperirea macabră a fost făcută astăzi de salvamontiştii plecaţi în căutarea lui Nicolae Drăgan, dispărut în urmă cu nouă zile în munţi.

Peste 70 de polițiști, câţiva salvamontişti și câini dresați au pornit, în această dimineață, în căutarea tânărului din Câmpulung dat dispărut în munții Piatra Craiului. 

După îndelungi căutări, Nicoale Drăgan, de 23 de ani, a fost găsit mort, pe albia unui râu, la câţiva kilometri distanţă de cabana pe care tânărul o avea în localitatea Dragoslavele. În stare de şoc, mama tânărului suţine acum cu şi mai multă tărie că fiul ei a fost omorât în urma unui conflict izbucnit la munte.

“ Nu se poate.... Fiul meu a fost omorât”, a spus femeia la puţin timp după ce a aflat cumplita veste. Poliţiştii nu exclud, însă nici varianta ca Nicolae Drăgan să se fi înecat, trupul său fiind găsit de salvamontişti în jurul orei 12.00, plutind pe apă.

 “ Nu putem da prea multe amănunte în momentul de faţă. Ce vă pot spune este că tănărul a fost găsit de salvamontişti , mort, în urmă cu puţin timp, pe albia unui râu. Aşteptăm verdictul procurorilor”, spune comisarul Viorel Buzescu, şeful Poliţiei Câmpulung.  
 
A dispărut pe 17 octombrie
Nicolae Drăgan, în vârstă de 23 de ani, a plecat în data de 17octombrie la o cabană din comuna Dragoslavele împreună cu alți prieteni.

De atunci, familia nu mai știa nimic de el. Eugen Coman, cel care l-a văzut ultimul pe Nicolae dintre cei din grupul de prieteni, a spus că au mers împreună cu o fată la un magazin din sat să cumpere țigări.

"Și, l-a rugat pe Nicu să coboare, că să se iubească, după cum a declarat, cu tânăra respectivă”, a precizat comisarul Viorel Buzescu. Ca să-i lase singuri pe cei doi tineri, Nicolae ar fi plecat spre pădure, având cu el o sticlă cu țuică. După câteva minute, Eugen Coman a strigat după el, dar în zadar.

Acest aspect a fost confirmat de un pădurar, care a auzit strigându-se : “Nicu…Nicu…hai, bă, că am terminat!”. Totodată, conform informaţiilor furnizate de poliţiştii care investighează cazul, Nicolae Drăgan era cercetat în patru dosare pentru furturi din societăţi.

Ancheta  care va stabili împrejurările în care a murit tânărul se află în plină desfăşurare.

 Citeşte şi: Cinci polițiști au fost reținuți în cazul anchetei făcute la Poliția Rutieră din Constanța

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite