Pitesti: I-au prins cu cardul in fanta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pitesti: I-au prins cu cardul in fanta
Pitesti: I-au prins cu cardul in fanta

36 de români au fost păgubiţi de doi constănţeni. Oamenii au în conturi mult mai puţin bani, după ce, tinerii au reuşit să le scoată de la bancomat diverse sume de bani, folosind carduri contrafăcute.

Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate au prins în flagrant doi tineri din Constanţa, care retrăgeau bani de la un bancomat din Piteşti, cu un card contrafăcut. George Mihai Smochină, în vârstă de 21 de ani, şi Constantin Cătălin Podoleanu, în vârstă de 22 de ani, au fost percheziţionaţi. Atât la ei, cât şi în maşina cu care s-au deplasat, ofiţerii au găsit 36 de carduri tip blank, 12.429 de lei, 500 de euro, un laptop, 12 telefoane mobile şi 1,5 grame de cannabis. Cei doi au fost prezentaţi la Tribunalul Argeş cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au dispus arestarea celor doi pe o perioadă de 29 de zile. Poliţiştii au mai stabilit faptul că toate cardurile aparţin unor unităţi bancare din România. „Pe baza cardurilor s-a putut stabili că sunt 36 de păgubiţi, până în prezent. Nu se ştie deocamdată suma, pentru că, toate persoanele trebuie să ceară extras de cont. Se fac cercetări pentru a fi identificaţi toţi păgubiţii. Se pare că numărul lor este mult mai mare”, ne-a spus în această dimineaţă subinspectorul Robert Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judţeean de Poliţie Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite