Anchetă incompletă. Portocalele n-au fost contaminate cu pesticide, arată analizele DSVSA, care însă n-a făcut teste şi cu privire la prezenţa E-coli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fructele n-au fost contaminate cu pesticide    FOTO: Arhivă Adevărul
Fructele n-au fost contaminate cu pesticide    FOTO: Arhivă Adevărul

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a făcut analize doar sub aspectul suspiciunilor legate de contaminarea loturilor de portocale cu pesticide şi cam atât. Ministerul Sănătăţii n-a cerut verificări şi cu privire la prezenţa bacteriei E-coli la portocale, aşa că anunţul potrivit căruia portocalele au trecut testul analizelor e doar pe jumatate satisfăcător.

La două zile după ce inspectorii sanitar-veterinari din Argeş au prelevat probe de la mai multe loturi de portocale comercializate în magazinele din Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel, Mioveni şi Topoloveni, ale unui lanţ de tip supermarket, au venit şi rezultatele analizelor: fructele n-au fost contaminate cu pesticide. 

„A existat suspiciunea că aceste portocale ar fi avut un nivel de pesticide peste cel admis. Analizele au arătat că valorile se înscriu în limitele normale.”, a declarat Daniel Lupu, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Argeş. 

Oficialii de la Bucureşti ai DSVSA au precizat că analizele au fost făcute doar cu privire la contaminarea cu pesticide, nu şi la posibila prezenţă a bacteriei E-coli, ceea ce îi bagă si mai mult în ceaţă pe părinţii care au copii mici.

    

Nici laptele praf nu e sursa valului de îmbolnăviri, după cum arată analizele DSP, iar în cazul apei, nu s-a găsit o sursă comună ce poate fi incriminată pentru toţi copiii transferaţi la Bucureşti cu insuficienţă renală.

Două surse de apă nepotabilă. Necomune însă

Azi, DSP Argeş a făcut publice o serie de prime rezultate pentru probele recoltate la domiciliile copiilor internaţi în Bucureşti, după transferul de la Spitalul de Pediatrie Piteşti, din alimente şi apa din reţea şi îmbuteliată, care au fost folosite la prepararea hranei pentru copii înainte de apariţia simptomatologiei. 


Din analiza probelor de apă recoltate de la Spitalul de Pediatrie Piteşti – bloc alimentar – ca şi cele de apă din reţea, recoltate de la domiciliile copiilor din Piteşti (cartierul Exerciţiu, cartierul Tudor Vladimirescu şi strada Bradului) a rezultat că apa este potabilă. 

Nici în cazul fetiţei de la Topoloveni, probele de apă recoltate din gospodărie nu pot fi incriminate pentru apariţia infecţiei, pentru că, potrivit analizelor de laborator, apa este potabilă. Nici în cazul micuţului de la Ştefăneşti internat în capitală, vina nu poate fi dată pe apă pentru că la analize a ieşit că aceasta este potabilă. Apa minerală necarbogazoasă recoltată de la magazinele Lidl şi Kaufland indicate de părinţi a rezultat că şi ea este potabilă, potrivit analizelor. 

Nepotabilă a ieşit însă apa dintr-o gospodărie din Topoloveni, însă din declaraţiile părinţilor, apa de aici era folosită numai pentru prepararea supelor. Şi tot nepotabilă a fost declarată şi apa de la izvorul public Ştefăneşti – drum Gogoieşti, Punct Vlada, deşi părinţii spun că nu au folosit niciodată acest izvor că sursă pentru prepararea hranei copilului.

Citeşte şi

Mărturia disperată a unui tată din Piteşti al căruit bebeluş e internat cu insuficienţă renală: „Aşa arată copilul meu, în timp ce autorităţile nu fac nimic!”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite