Un piteștean a provocat două accidente în aceeași zi și a rănit două persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Șoferul a fugit de la locul accidentului
Șoferul a fugit de la locul accidentului

Un şofer de 27 de ani este cercetat penal după ce a accidentat un tânăr de 19 ani, la Piteşti, a fugit de la locul faptei, după care a provocat un alt accident, soldat şi acesta cu rănirea unei persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu, iniţial şoferul, care circula la volanul maşinii sale pe Calea Bucureşti din municipiul Piteşti, a accidentat un tânăr de 19 ani, într-o parcare, lovindu-l cu maşina în timpul manevrei de marşarier.

După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei, fiind depistat în trafic în comuna argeşeană Mărăcineni, scrie Mediafax.

Poliţiştii au stabilit că după producerea primul accident, în timp ce circula spre Câmpulung Muscel, tânărul a pierdut controlul volanului, lovind o maşină şi pe şoferul acesteia, un tânăr de 24 de ani, din Mărăcineni, care se afla pe şosea, lângă autoturism.

Cei doi tineri accidentaţi au suferit răni uşoare, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.

Tânărul care a provocat accidentele este cercetat pentru vătămare corporală şi fugă de la locul accidentului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite