Piteşti:FC Argeş: Zece jucători şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La FC Argeş este din ce în ce mai rău. Neplătiţi de mai mult de trei luni, jucătorii au ajuns la limita răbdării astfel că au făcut memorii pentru a deveni jucători liberi de contract.

Mai marii de la Federaţie i-au asigurat pe jucători că marţi, 20 octombrie, comisia abilitată le va judeca cazurile în litigiul cu clubul.

"Am recurs la această soluţie extremă, deoarece nu aveam altă posibilitate. Suntem neplătiţi de atâta timp, iar domnul Ilie Penescu ne-a transmis că nu sunt bani pentru a ne achita restanţele”, spune unul din fotbaliştii care au depus memoriu. La începutul săptămânii viitoare şi ceilalţi jucători de la FC Argeş care sunt în aceeaşi situaţie vor depune memorii.

În plină criză financiară, antrenorul Ionuţ Badea nu comentează prea mult pe marginea acestui subiect fierbinte. „Eu sunt antrenor şi am ca sarcină principală pregătirea echipei la antrenamente şi meciuri. Jucătorii sunt liberi să facă ce cred că e mai bine pentru a-şi obţine drepturile, şi este treaba lor cum o fac. Mai mult eu nu pot spune”, a precizat tehnicianul lui FC Argeş.

Cei zece jucătorii care au depus memorii:
Ionuţ Boşneag
 Mircea Stan
 Ionuţ Cazan
 Ilie Poenaru
 Elias Bazzi
 Cătălin Doman
 Iulian Tameş
 Vali Stan
 Cosmin Năstăsie
 Adrian Dulcea

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite