Zăpada a pus stăpânire pe Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zăpada a smuls din rădăcini un brad la Băbana
Zăpada a smuls din rădăcini un brad la Băbana

Alte opt localităţi au căzut azi-noapte în beznă după ce sute de copaci au cedat sub greutatea zăpezii şi s-au prăbuşit peste liniile de medie tensiune. L a Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean pacienţii ajung pe bandă rulantă iar pe majoritatea drumurilor din judeţ se circulă bară la bară.

După ce miercuri, 14 localităţi au rămas mai bine de 12 ore fără curent electric, azi-noapte alte câteva mii de gospodării din Drăganu, Cotmeana, Coşeşti, Gruiu, Nucşoara, Topana, Uda şi Lereşti au stat în beznă. De ieri dup-amiază şi până astăzi la orele prânzului, 27 de posturi de transformare şi 6 linii de medie tensiune au fost avariate de copacii prăbuşiţi peste ele.

,,Conductoarele, izolatoarele şi liniile electrice de medie tensiune au fost  avariate. Câte o echipă de intervenţie s-a aflat la fiecare linie. În majoritatea cazurilor, problemele s-au remediat de azi- noapte, şi, sperăm ca până la orele prânzului, toate localităţile în care au existat căderi de tensiune să aibă electricitate.”, spunea în această dimineaţă Radu Oţelea purtătorul de cuvânt al CEZ Distribuţie. 


Zăpada a smuls un brad din rădăcini la Băbana


Ninsoarea abundentă din ultimele zile a creat probleme şi în localitatea Băbana, situată la periferia Piteştiului, în prelungirea pădurii Trivale. Aseară, circulaţia rutieră se desfăşura anevoios din cauza stratului gros de zăpadă care a acoperit asfaltul. În jurul orei 20.00, la intrarea în localitate, un Opel Astra s-a răsturnat într-o curbă.

„Când m-am apropiat de curbă, maşina a intrat în derapaj, am pierdut controlul volanului şi m-am trezit în şanţ. Nu înţeleg de ce cei de la Primărie nu au intervenit cu utilaje pentru degajarea zăpezii de pe partea carosabilă.”, spune Ionuţ Vlădescu, şoferul maşinii. Sub greutatea zăpezii, şi copacii au cedat la Băbana. Un brad de aproximtiv 20 de metri înălţime s-a prăbuşit peste firele de electicitate. Crengile căzute la pământ au blocat drumul principal pe banda de mers către Piteşti.


Sătenii din Lereşti nu mai pot ieşi din gospodării


La Lereşti se mai poate circula doar pe strada principală. ”Pe străzile laterale nu poate intra nicio maşină. Avem doar un plug mic pentru care nu avem lamă  aşa că nu se poate face deszăpezirea.”, spune Ion Dragomir , viceprimarul comunei. Situaţia a fost similară în majoritatea localităţilor rurale. Pe multe drumuri nu s-a intervenit cu plugul pentru degajarea zăpezii şi nici nu s-a împrăştiat material antiderapant, astfel că şoferii s-au aventurat pe propria răspundere cu autoturismele. Cei care nu au avut maşinile echipate pentru iarnă, au rămas înzăpeziţi.

La ora 10.00 niciun drum naţional din judeţ nu era blocat, dar pe toate se circulă în condiţii de iarnă, fiind acoperite cu zăpadă, iar pe unele porţiuni cu gheaţă. În Piteşti se circulă greu, cu aproximativ 10 kilometri pe oră, bară la bară, carosabilul fiind acoperit cu un strat de mocirlă. Poliţiştii de la rutieră vă sfătuiesc să circulaţi cu viteză redusă şi să aveţi autoturismele echipate pentru iarnă.


La Urgenţe pacienţii vin pe bandă rulantă


În ultimele 24 de ore, până în această dimineaţă, la Urgenţa Spitalului Judeţean din Piteşti au ajuns 19 persoane, majoritatea vârstnici, cu picioarele luxate. „Pacienţii vin ca pe bandă rulantă. Trebuie să ne uităm pe unde mergem ca să nu ne rupem picioarele.”, a spus dorctorul Gheorghe Frătoaica, directorul spitalului. 

De asemenea, numărul evenimentelor rutiere a crescut simţitor. De ieri după-amiază şi până în această dimineaţă, au fost înregistrate 38 de tamponări petrecute după ce maşinile au derapat pe şosele.




Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite