Vocea lui Ion I.C. Brătianu va răsuna la Vila Florica, în cadrul unui simpozion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila Florica din Ştefăneşti, Argeş
Vila Florica din Ştefăneşti, Argeş

Simpozionul "Brătienii, în istoria României" vine cu lansări de carte, vernisajul unei expoziţii, dar şi amintiri inedite din colecţia familiei Brătianu, precum scrisori şi o bandă pe care se află înregistrată vocea lui Ion I. C. Brătianu.

Centrul de Cultură "Brătianu" găzduieşte, joi, cea de-a  XIII–a ediţie a Simpozionului Naţional  “Brătienii, în istoria României”.

"Oaspeţii din acest an sunt din cei care s-au aplecat cu dăruire asupra cercetării acestor locuri eterne, pline de istorie, ca şi acţiunile întreprinse aici dintotdeauna. Însufleţind amintirile, vom creiona  împreună un tablou care ne dă mare încredere în statornicia lucrurilor omeneşti", ne-au transmis reprezentanţii instituţiei organizatoare.

Simpozionul are trei secţiuni:

1. Sustinerea conferinţelor;

2. "Vă îmbrăţişez dulce şi cu dragoste...” -lecturarea unor scrisori trimise de membrii familiei Brătianu de la Florica şi Paris. Participă regizorul artistic Nicolae Bănică şi Gabriela Roşu-actriţă;

3. Prezentarea lucrării “Florica –file de monografie.

Printre  invitaţii speciali se numără profesorul Petre Popa şi Constantin Budan, fost director la Casa Agronomului care a avut sediul la vila Florica în anii ’60.

Vocea lui Brătianu la Florica

Cu această ocazie, va avea loc şi vernisajul expoziţiei “Sumedru la Florica”, cu tablouri realizate de copiii participanţi la tabăra din perioada 20-24 octombrie 2011.

 Un alt eveniment este  şi lansarea cărţii “Ion C. Brătianu – o viaţă în slujba ţării şi a naţiunii române ( 1821-1891)”, a profesorului Ioan Todea din Bucureşti.

De asemenea, la Vila Florica va răsuna vocea lui Ion I.C. Brătianu, înregistrată chiar de el în timpul unui discurs din 1923, cu tema "Despre cultura naţională".
 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite