Piteşti: Videochat în saloanele de masaj erotic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Videochat în saloanele de masaj erotic
Piteşti: Videochat în saloanele de masaj erotic

Inspectorii OPC au făcut mai multe controale la sfârşitul săptămânii trecute la saloanele de masaj erotic, la discotecile şi barurile din Piteşti. Cele mai mari nereguli au fost constatate la saloanele de masaj erotic, unde fete prestau suplimentar, fără autorizaţie, servicii, cum ar fi videochatul.

  În urma controalelor efectuate de comisarii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului (OPC), la două saloane verificate, fetele, în loc să se ocupe de masaje, discutau cu clienţii pe internet.

„La două saloane de masaj erotic, cel de pe strada Gârlei, şi la cel din vecinătatea cofetăriei Magnolia, am găsit vibratoare, laptopuri şi restul aparaturii necesare pentru videochat. Asta, în contextul în care  unităţile respective nu aveau autorizaţie pentru astfel de servicii“, a spus Ovidiu Chiru, unul dintre comisarii care au participat la acţiunea nocturnă.


O fată, de frică, a sărit pe geam
La vederea comisarilor OPC, fetele s-au speriat, iar una dintre ele a sărit pe geam, goală „puşcă”. „Ne-au amuzat şi pe noi aceste controale. O fată a sărit pur şi simplu pe geam goală, la ora 3.00 noaptea, iar celelalte au început să plângă şi ne-au cerut să le păstrăm anonimatul, deoarece părinţii lor nu ştiau ce job practică. Cert este că toate erau majore şi aveau contract de muncă“, explică Ovidiu Chiru.


Pentru neregulile constatate, inspectorii de la OPC au aplicat amenzi în valoare totală de 6.000 de lei. Dar le-au dat totuşi patronilor un termen de 30 de zile pentru intrarea în legalitate. „Peste 30 de zile, vom merge din nou în control la cele două unităţi. Dacă vom depista că nu am intrat în legalitate, le vom închide“, precizează Gheorghe Nicuţ, şeful OPC.


O maseuză câştigă 1.000 de euro pe lună
În Piteşti funcţionează patru saloane de masaj erotic. Într-un salon lucrează cel puţin trei fete, cu vârste cuprinde între 20 şi 28 de ani. Cât priveşte venitul lunar, o maseuză câştigă de şapte ori mai mult decât salariul minim pe economie.

„Ne-am uitat pe contractele de muncă. În medie, angajatele saloanelor de masaj erotic au un salariu net de 1.000 de euro“, a adăugat comisarul Ovidiu Chiru.


Pebntru o oră de masaj, clienţii plătesc 200 de lei pe oră. „Din documentele pe care le-am verificat, am constatat că în lunile mai şi iunie, o fată avea în jur de 11 clienţi pe noapte. În iulie şi în august a fost o perioadă mai grea pentru că a scăzut numărul clienţilor la doi-trei pe noapte“, a mai spus Ovidiu Chiru.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite