Vicepreşedintele CJ Argeş: Percheziţiile făcute de DNA au paralizat activitatea instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Judeţean Argeş
Consiliul Judeţean Argeş

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş Florin Tecău reclamă că percheziţiile făcute de procurorii DNA au blocat activitatea instituţiei, care este în imposibilitatea de a mai ţine legătura cu Guvernul şi de a organiza licitaţii importante, în condiţiile în care au fost confiscate calculatoare.

Vicepreşedintele CJ Argeş Florin Tecău (PSD) a susţinut că va depune un memoriu la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, deoarece percheziţiile DNA au paralizat activitatea instituţiei.

"Programul de lucru ne-a fost dat peste cap timp de mai multe ore. Au fost opt percheziţii în birouri din cinci directii din instituţie - Direcţia de dezvoltare, Direcţia economică, Direcţia de implementare a proiectelor europene, Direcţia de achiziţii publice şi Direcţia de drumuri. Au fost luate toate calculatoarele de acolo. Unei doamne i s-a făcut rău când anchetatorii erau acolo şi a trebuit să plece acasă. Suntem foarte nemulţumiţi din cauza acestor percheziţii. În acest moment nu putem organiza licitaţia pentru programul «Laptele şi cornul» şi nu putem ţine legătura cu Guvernul şi cu Ministerul Dezvoltării Regionale, nemaiavând calculatoare. Voi depune un memoriu la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România deoarece percheziţiile au paralizat activitatea instituţiei", a declarat vicepresedintele CJ Argeş.

El a spus că şase angajaţi ai CJ au fost citaţi să se prezinte marţi la audieri la sediul DNA - Serviciul teritorial Piteşti.

Potrivit unor surse judiciare, între cele şase persoane chemate la audieri se află şi preşedintele CJ Constantin Nicolescu.

Percheziţii ale procurorilor DNA au avut loc, luni dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Argeş, instituţie condusă de Constantin Nicolescu (PSD), care în 18 mai a fost trimis în judecată de DNA,fiind acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro în baza unor acte false.

Percheziţiile s-au desfăşurat în prezenţa vicepreşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău (PSD), care a fost chemat de acasă de către anchetatori, iar în timpul acestora accesul în sediul CJ a fost blocat.

Unul dintre avocaţii lui Constantin Nicolescu preciza că percheziţiile vizează un dosar de corupţie mai vechi privindu-l pe preşedintele instituţiei şi pe angajaţi ai CJ.

"Este vorba despre un act procedural. Nu este un dosar nou. Nu e nimic neobişnuit, percheziţia este un act de procedură comun în timpul urmăririi penale", declara avocatul Gabriela Zoană, care îl reprezintă pe Constantin Nicolescu în dosarul de corupţie în care acesta a fost trimis în judecată în 18 mai.

Ea preciza că procurorii DNA au făcut percheziţii şi la sediile a patru societăţi comerciale care au avut contracte cu instituţia, precum şi la locuinţa unui angajat al CJ.

Surse judiciare declarau că în acest caz se fac cercetări privind fraude cu fonduri europene.

În 18 mai, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Constantin Nicolescu este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene anterior menţionată, săvârşite în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune, în formă continuată, luare de mită, în formă continuată şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.

În 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău, fiind dus la Spitalul Floreasca, unde a fost operat pe cord.

În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în 18 februarie.

Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeş, iar la alegerile din 10 iunie a câştigat al treilea mandat la şefia Consiliului Judeţean.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite