Venera Toma, pictoriţa care expune în străinătate la 76 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumnzeue a dăruit-o cu o dragoste pentru frumos aparte, și cu o sensibilitate artistică mafinestată încă de la vârsta de șase ani, când a început să picteze. Fiincă de învățător, Venera Toma a crescut într-o familie în care valorile spirituale au fost pe primul plan.

A pictat de-a lungul carierei peste 35000 de tablouri inspirate din diverse teme, de la peisaje, flori și natura, până la animale și icoane. A expus în România, dar cel mai mult în străinătate, în galerii cu scop didactic. “Picteaz de la vârsta de 6 ani, vârsta la care o pictam pe "Joiana", vaca din gospodăria părintilor măi”, spune artista.

Mai târziu a început să picteze pe pânza furată de la mama sa, pânză proaspat țesută în război.. A expus atat in tara dar mai mult in strainatate,avand expozitii in peste 12 țări,dintre care amintim :  Danemarca, Bulgaria, Norvegia, Rusia, și chiar la Sindney. Artista  nu a sa fi dorit niciodată să vândă vreodată vreo creație de-a sa. Totul a fost dăruit.


Kitsch-ul privit ca artă
Artista ajunsă la o venerabilă vârstă pictează de o viață și face acest lucru absolut dezinteresat din punct de vedere material. Vrea ca prin frumos să-i ajute pe alții, să le înfrumusețeze viața și să-și exprime propriul suflet. Spune că vrea să moară cu pensula în mână și că niciodată nu se va opri să picteze. “Niciodată nu mă voi opri. Vreau să mor cu pensula în mână”, spune pictorița Venera Toma.


Lucările sale sunt mult mai apreciate în străinătate decât în România, acolo artista fiind primită cu mult mai multă deschidere . Simte cå, din ce în ce mai mult, oamenii din România se îndepărtează de artă. ”Tot ceea ce este de proastă calitate, şi aici mă refera la orice domeniu de artă, este foarte bine promovat și destul de repede are priză la public.Tinerii din zilele noastre nu mai stiu să aprecieze arta și frumosul, nu mai vor să aibă contact cu tot ceea ce ține de artă”, spune Venera Toma. În tinereţe a fost şi instructor de dansuri populare, în special căluşul din zona Munteniei, iar acum se ocupă şi de colaje sau diferite forme de artă inedite: sculpturi în dovleac, figurine şi aţă maiestuos realizate.


Niciodată nu a vrut să părăsească România şi nici mpcar Costeştiul, acolo unde este foare legată de copiii de la Hercules. Se simte încă tânără şi şi simte că are c ele oferi acestor copiii cu nevoi speciale, de aceea este mereu alături de ei. Îi învaţă să picteze, să creeze şi să aprecieze frumosul. Multe dintre tabourile realizate de ea au ajuns în casele celor cărora ea le-a oferit. 


Profil
Data si locul nasterii: 03 martie 1934,în Orașul Costești,j ud.Argeș
 Studii:
 A absolvit Institutul Pedagogic,Secția Defectologie-școli cu program special, în anul 1955
    Experiență:
Învățătoare  toată viața, în diverse școli normale și speciale din județ. Lucrează și Acum cu și pentru copiii de la centrul “Hercules” din Costești. Pictează de la vârsta de șase ani.
Stare civilă: Vaduvă, mama a 4 copii (2 băieti și 2 fete) din cei 4,unul decedat.
Ce-i place?
          -muzica de bună calitate, pictând în timp ce ascultă muzică, natura, copiii, simțindu-se mereu un copil. ”Copiii pentru mine sunt asemeni unor flori ce trebuie mereu îngrijite cu multă dragoste".
Ce nu-i place?
            - haosul și zgomotul puternic, dezordinea, minciuna și lașitatea, oamenii perfizi și prefăcuți, dezlănțuirile naturii(fulgere ,uragane,furtuni).
 Ce pregătiți pe viitor, referitor la artă de artă?
La începutul lunii august voi pleca din nou în Danemarca, pentru a-mi pregătii materialele pentru ca în luna octombrie, să expună lucrările,cu ajutorul Direcției pentru Cultură din Volsse, în cât mai multe centre din zona tărilor nordice.
Ce mesaj aveți pentru iubitorii de artă?
"Să conserve  pasiunea și dragostea pentru original și pentru artă. A fi artist înseamnă a te face înțeles într-un limbaj aparte, uneori mut. În cazul meu, pensula și chevaletul  sunt cele ce cuvântă pentru mine."

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite