Piteşti: Vârsta a treia, trăită la stat şi la privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Vârsta a treia, trăită la stat şi la privat
Piteşti: Vârsta a treia, trăită la stat şi la privat

Într-un cămin privat, taxa pentru îngrijirea unei persoane este de peste 10 ori mai mare decât la stat.


Într-un centru de îngrijire privat, costurile sunt de aproximativ 1.800 de lei pe lună, faţă de 175 de lei lunar, cât sunt într-un cămin de stat. În Piteşti există un singur centru social, finanţat de la buget, destinat persoanelor adulte, însă cu greu se mai găseşte un loc liber în acest stabiliment.


Centrul de asistenţă socială din Găvana are 172 de beneficiari, toţi având certificate de handicap. Aceasta este condiţia de bază pentru ca un adult să fie primit în acest centru.

„Solicitările sunt constante, nu ţin de criză. Anul acesta am avut peste 100 de cereri. Avem în centru şi vârstnici care nu au pensie, iar întreţinerea lor este susţinută de stat.

„Cei care au pensii plătesc 175 de lei lunar, în condiţiile în care serviciile de întreţinere a unei persoane costă, lunar, 2.500 de lei. Contribuţia unui beneficiar nu acoperă nici alocaţia de hrană, aceasta ridicându-se la 8,3 lei pe zi“, spune Cristian Anton, directorul centrului. În Argeş mai există patru centre medico-sociale sau de îngrijire şi asistenţă: Deduleşti, Şuici, Călineşti şi Bascovele. Aici, însă, contribuţia este mai mare de 300 de lei pe lună.


La Central social din Găvana cel mai tânăr pacient are 25 de ani, iar cel mai bătrân, 94 de ani. „Avem în îngrijire şi cinci familii, soţ şi soţie“, spune Cristian Anton. La privat sunt locuri, dar e scump.


O iniţiativă privată, Căminul Sfântul Gheorghe din Piteşti, s-a concretizat chiar în acest an. Întreţinerea şi îngrijirea medicală a unui bătrân costă aici 1.800 de lei lunar. Cazarea este în regim de pensiune, fiecare cameră are aer condiţionat, televizor, cablu şi internet, baie modern utilată. Există bucătării, de asemenea, complet utilate. Căminul este amplasat lângă pădure şi are o grădină de 1.000 mp. Acest centru este deţinut de psihologul Elena Matei.

„Sincer, cererea foarte mare de pe piaţă m-a determinat să pornesc această afacere. În ultima perioadă însă, cererea a scăzut. Se simte şi la noi criza“, spune Elena Matei.

CIFRĂ
1.800 de lei. Este taxa pe care trebuie să o plătească aparţinătorii unei persoane găzduite în Căminul Sfântul Gheorghe

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite