Vând tablouri şi decoraţiuni ca să plece la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt copii amărâţi au găsit o soluţie ingenioasă pentru a strânge bani de o excursie. Micuţii de la Centrul social de zi „Copiii de lângă noi”, au muncit  câteva săptămâni pentru a realiza cele peste 200 de obiecte decorative pe care le-au adus la Târgul Handmade de la Euromall.

Cei 8 copii provin din familii disfuncţionale sărace, cu risc mare de abandon şcolar şi familial. Îşi petrec 5-6 ore pe zi în Centrul social de zi “Copiii de lângă noi” al asociaţiei „Orfanii 2003” . Aici primesc asistenţă în efectuarea temelor, consiliere psihologică şi îndrumare vocaţională şi sunt  implicaţi în  diverse activităţi cultural-artistice şi creative. În ultimele săptămâni au lucrat de zor la confecţionarea unor obiecte decorative pe care s-au gândit să le comercializeze la anunţatul târg Handmade de la Euromall. N-a fost tocmai uşor pentru că realizarea celor peste 200 de produse a necesitat multă migală. Au fost însă, foare motivaţi, pentru că bănuţii strânşi din vânzarea obiectelor vor fi folosiţi pentru organizarea unei excursii, şi, de ce nu, a unei tabere, la mare.

 N-au văzut marea, niciodată


“ Eu n-am văzut niciodată marea dar mi-au povestit domnele de la centru. Abia aştept să văd valurile. Am auzit că unele sunt atât de mari încât te doboară.”, spune Ovidiu, unul dintre, micuţii artişti. Doar trei dintre colegii săi au ajuns, până acum, pe litoral.
Gândul la mare i-a făcut şi mai creativi. Au inventat tot felul de  decoraţiuni  şi nici nu şi-au dat seama când s-au strâns atât de multe  obiecte.
  “S-au implicat trup şi suflet în această acţiune. Chiar  se grăbeau să-şi termine temele ca să se-apuce de treabă. Au lucrat cu drag iar asta se vede pe fiecare obiect în parte” , spune Anca  Marinescu, psihologul centrului.
“ Majoritatea obiectelor au fost confecţionate folosindu-se de hârtie creponată,  pensule acuarele, beţişoare sau  seminţe. Au realizat obiecte inedite, de la  de ghivece şi buchete de flori până la tablouri şi  icoane. Sperăm ca şi publicul să aprecieze aceste decoraţiuni originale ale copiilor noştri”, spune  Vali Călinescu, educatoare.

  Decoraţiunile realizate de micuţi n-au preţuri fixe. Fiecare cumpărător plăteşte cât crede de cuvinţă. Ovidiu, Georgică, Andreea, Alexandru,  Răzvan,  Iulian, Bianca şi Florin, cei opt copii care au realizat obiectele decoartive spun că, dacă nu se strâng suficienţi bani, s-ar mulţumi şi cu o excursie la munte.

 Târgul Handmade de la  Euromall şi-a deschis porţile vineri şi se va încheia duminică seara.  Aici puteţi admira şi achiziţiona produse unice, de la  acecesorii diverse, pînă la îmbrăcăminte croşetată sau cusută manual. Cei  doresc să-şi personalizeze, cu modele deosebite, tricourile, eşarfele sau chiar cravatele  au şansa de a-şi specula creativitatea, cu asistenţa directă a artiştilor, în cadrul workshop-urilor organizate cu acest prilej.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite