Un patron din Argeş a pierdut şase cabane...dintr-un foc(galerie foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maxim Tănase, cu lacrimi în ochi după cele întâmplate
Maxim Tănase, cu lacrimi în ochi după cele întâmplate

Maxim Tănase, patronul piteştean deo firmă din argeş, a privit cum s-a ales praful, sau mai zis, scrumul, de cele şase cabane ale sale din Rânca. Incendiul devastator a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri şi nimic nu a mai put6u fi salvat din cele şase cabane de lux ale omului de afaceri.


Incendiul a pornit de la una din vile şi s-a extins rapid şi la celelalte. Fumul a fost văzut de nişte turişti care au văzut fumul gros. Clădirile erau din lemn şi erau construite aproape una de alta. Focul le-a mistit cu rapiditate.


Ajutorul a venit prea târziu

Deşi cabanele se aflau la doar 25 de kilometri de Târgu Jiu, de unde au plecat autospecialele ISU, acestea au ajuns foarte greu la locul incendiului. Cele trei autospeciale au foat dublate de alte trei maşini ale pompierilor, pentru că primele aveau probleme tehnice, se pare. Şi tura a doua de maşini a întâmpinat probleme, una dintre le defectându-se pe drum. Proprietarul cabanelor este revoltat de acesată situaţie, având în vedere că ela  venit de la Piteşti când a fost alertat cu privire la incendiu şi când a ajuns la Rânca, pompierii încă nu sosiseră.

„Nu pot să admit ca pompierii să ajungă la un incendiu la două ore şi jumătate după ce au fost anunţaţi”, spune omul de afaceri piteştean. Omul, cu lacrimi în ochi, şi.a privit o parte din agoniseală distrusă în câteva ore, pentru că doar trei dintre cabane earu asigurate. Nu vrea nici să dea vina pe cineva anume care i-ar fi vrut răul. ”Nu ştiu dacă poate fi vorba de o mână criminală. Aş vorbi cu păcat şi nu vreau acest lucru”. Să vorbească cei abilitaţi...”, a spus omul de afaceri.


Autospecialele vechi nu au făcut faţă
La faţa locului au venit şi mai multe autorităţi locale ale judeţului Gorj, printre care şi prefectul, Liviu Andrei.

„Dotarea ISU lasă de dorit. Au două autospeciale noi şi 20 vechi de peste 30 de ani”, a spus prefectul.  Cele şase vile ale omului erau evaluate la şase sute de mii de euro, aveau condiţii de lux. Proprietarul cabanelor mistuite de flăcări este patronul firmei Roll Design şi membru al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Argeş.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite