Piteşti: Ultimele zile la terasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Ultimele zile la terasă
Piteşti: Ultimele zile la terasă

Vremea înşelătoare din primele săptămâni de toamnă a gonit clienţii localurilor în aer liber.

 Patronii teraselor se gândesc deja să tragă obloanele pentru că mai au doar câţiva clienţi. „Au fost câteva zile urâte care anunţau o toamnă scurtă. Din fericire a venit săptămâna asta ca de sfârşit de vară şi au mai trecut câţiva clienţi pe la terasă, şi-am mai încins şi noi grătarele“, spune Cătălin, administratorul uneia dintre terasele din zona centrală.


„Profităm şi noi de faptul că e duminică şi că nu e chiar frig, ca să mai luam o gură de aer, să bem un suc sau o bere la o terasă. Când or să-nceapă ploile o să stăm în casă sau o să ne aciuăm care pe unde simţim că e mai cald“, spune Mihai Joiţa, un piteştean în vârstă de 43 de ani.

 „Toate sunt bune, la momentul lor. Acum merge un whisky sau un vin fiert. O lăsăm mai uşor cu berea că ne ia cu frig. Asta dacă stăm pe terasă. Înăuntru e altceva. Poţi să-ţi imaginezi că vara nu s-a terminat” spune Robert Leşu, 23 de ani, student.
 


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite