UPDATE: Femeia care şi-a înjunghiat soţul sub ochii copilului, după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Piscan,din comuna Ciomăgeşti, arestată pentru tentativă de omor
Emilia Piscan,din comuna Ciomăgeşti, arestată pentru tentativă de omor

Femeia care şi-a înjunghiat soţul sub privirile copilului a primit aseară mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Marţi seara, Emilia Piscan, în vârstă de 44 de ani, din comuna Stâlpeni i-a înfipt de trei ori cuţitul în gât bărbatului ei. Gheorghe Piscan, de 38 de ani este în stare gravă, viaţa lui atârnând de un fir de aţă. Din cauza tăieturilor, bărbatul a pierdut foarte mult sânge. Medicii de la Spitalul Floreasca din Bucureşti fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i salva viaţa, dar sunt sceptişti în ceea ce priveşte şansele lui de supravieţuire. Scandalul dintre soţii Piscan a izbucnit pe fondul consumului de alcool. Femeia s-a enervat pentru că Gheorghe cheltuise banii pe băutură şi nu mai aveau cu ce să-i cumpere cadou copilului lor, în vârstă de 11 ani, de Moş Nicolae.

Copilul poate ajunge într-un centru de plasament


Aseară, magistraţii de la Tribunalul Argeş au dispus măsura arestării preventive pe numele Emiliei Piscan. Cu mama în închisoare şi tatăl pe un pat de spital, Robert, copilul lor, trăieşte o dramă. Pe lângă situaţia dată, el a fost de faţă în momentul în care tatăl lui a fost înjunghiat. Băiatul a spus clar că nu mai vrea să-şi vadă mama. Directorul de la Protecţia Copilului Argeş, Adrian Macovei a deschis o anchetă socială. Acum Robert este în grija bunicilor paterni. „Trebuie să vedem clar care sunt doleanţele copilului. El în momentul de faţă este traumatizat. Dacă vom ajunge că va fi mai bine pentru el să-l luăm într-un centru, aşa vom face”, a spus Adrian Macovei. Femeia riscă până la zece ani de închisoare, potrivit spuselor purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, subinspectorul Robert Radu.


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite