UPDATE: Băiatul care a vrut să moară de ziua lui nu se simţea iubit de familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama copilului spune totuşi că băiatul s-a demoralizat când prietenii au râs de el
Mama copilului spune totuşi că băiatul s-a demoralizat când prietenii au râs de el

Adolescentul care a încercat să se sinucidă chiar de ziua lui, dar a fost salvat de mama sa, este cel mai bun elev din clasă. La teză la matematică a luat 8.

Profesorii nu înţeleg de ce Laurenţiu Andrei, din Poiana Lacului, elev la Liceul Numărul 1 din Piteşti şi-a pus ştrangul de gât. A făcut gestul necugetat duminică, în ziua în care a împlinit 16 ani. La şcoală are o situaţie bună şi niciodată nu a părut abătut. „Este un copil ambiţios. Învaţă bine. La matematică a luat 8 la teză şi a fost cea mai mare notă din clasă.”, spune diriginta lui, profesorul Anca Barbu. Mama băiatului a semnat ieri pe propria răspundre şi şi-a luat copilul acasă, după ce şi-a revenit din comă. De ce a procedat aşa, nimeni nu o înţelege. Medicii spun că recomandat era să fi stat internat pentru o mai bună supraveghere.

Ieri după-amiază am mers acasă la familia Andrei. La poartă a ieşit Maria Andrei, mama băiatului: „Copilul este. Se uită la televizor acum. Ce rost avea să-l mai ţin în spital?! Ştiu eu ce am făcut. El s-a supărat pentru că au râs nişte copii de el. Are o poză pe o pagină personalizată de hi5 în care este dezbrăcat de la brâu în sus şi i-au spus că e slab. E, copilării...”, a spus, parcă resemnată, femeia.  Vecinii spun că de fapt pasajul cu poza este doar o scuză: „Este un motiv banal. De fapt copilul simte că nu e iubit la fel ca şi fratele său. Am auzit că lui nu i-a luat cadou de ziua lui, iar fratelui i-a cumpărat laptop, sau cam aşa ceva. Şi el s-a supărat rău şi a ameninţat că se omoară. De, aşa se aude”, ne-a spus o localnică.
Laurenţiu Andrei este supervizat de un psiholog, iar joi va merge să facă terapie. Luni, copilul se va întoarce la şcoală.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite