Tudor Costescu: “Suporterii ne obligă să facem un meci bun cu Asesoft”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BCM U Piteşti primeşte mâine, ora 18:00 în “Sala Sporturilor” din Trivale, liderul Asesoft Ploieşti. Elevii lui Costescu au nevoie de victorie pentru a-şi asigura locul în play-off.

Cele două echipe vin după meciuri cu istorii diferite. Dacă CSU Asesoft Ploieşti a reuşit să îşi mulţumească suporterii şi să treacă, pe terenul propriu de BC Târgu Mureş, cu 92 la 73, BCM U Piteşti a pierdut acasă, după un meci “nebun” încheiat cu scorul de 68 la 75 contra celor de la Steaua Turabo. Piteştenii ocupă doar locul 7, cu 44 de puncte, iar cei din Ploieşti sunt pe primul loc al campionatului, cu 52 de puncte. Partida dintre cele două formaţii constă pentru etapa a 29-a, a Ligii Naţionale la baschet. În partida tur, câştig de cauză au avut ploieştenii, care s-au impus cu 74 la 68. Antrenorul Piteştiului spune că prestaţia publicului îi obligă să facă un meci bun cu Asesoft. “Avem suporteri minunaţi. De la meci la meci sunt tot mai mulţi. Sper ca şi la acestă partidă publicul să fie în număr cât mai mare şi să ne susţină până în ultima clipă. Avem nevoie de încurajările lor. Partida cu Asesoft va fi extrem de dificilă, mai ales că ei sunt de departe cei mai buni din campionat. Trebuie să câştigăm şi să ne asigurăm locul în play-off. Suntem motivaţi şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a ieşi învingători de pe teren, pentru a mulţumi şi lumea care vine să ne vadă”, a declarat Tudor Costescu. Cu o victorie contra celor de la Asesoft , BCM U Piteşti şi-ar asigura calificarea în play-off.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite