Tinerii, invitați să afle ce înseamnă sa faci voluntariat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Fundaţia Compartir, în colaborare cu GEEA - Grupul pentru Ecologie şi Educaţie Argeş, Asociaţia Youth&Future, AIESEC Piteşti, Centrul Europe Direct Argeş şi Asociaţia Iniţiative şi Proiecte pentru Tineret Imago Mundi organizează în data de 21 mai 2011 între orele 11.30-18:00, o serie de ateliere şi activităţi sportive, pentru a promova voluntariatul şi implicarea tinerilor în proiecte derulate în întreaga Europa.


Tinerii cât şi organizaţiile implicate în proiecte cu şi pentru tineri pot participa la acest eveniment, deschis publicului larg, care se va desfăşura la sediul Fundaţiei Compartir din  comuna Drăganu, judeţul Argeş.

    Pe durata întregii zile se vor organiza patru ateliere de lucru:
•    Tinerii în Europa - vor fi prezentate diverse informaţii despre oportunităţile oferite de proiecte derulate prin programul „Tineret în Acţiune”, precum şi  modalităţile de participare la un proiect prin Programul „Eurodyssee”.
•    Ce  înseamnă sa faci voluntariat -  diferiţi tineri vor reliefa aspecte din experienţa trăită ca voluntari în cadrul anumitor organizaţii.
•    De la idee la proiect – vor fi redate etapele de pregătire, implementare şi evaluare a proiectelor, regulile de finanţare, diseminare, vizibilitate şi  eligibilitate a acestora.
•    Elemente de constituire a unui ONG – vor fi discutate aspecte precum: semnificaţia şi scopul unui ONG, valorile şi viziunea acestuia, precum şi care sunt paşii necesari pentru înfiinţarea unei organizaţii nonguvernamentale.
   
    În cadrul celor patru ateliere de lucru, participanţii vor avea ocazia să cunoască beneficiile educaţiei non-formale, iar între ateliere se vor organiza activităţi sportive ce presupun implicarea tuturor celor prezenţi în jocuri specifice unor ţări din Europa.   

    Seminarul se adresează tinerilor între 14 şi 30 de ani dar şi reprezentanţilor organizaţiilor nonguvernamentale şi instituţiilor publice care lucrează cu tineri.


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite