UPDATE Tânăra dată dispărută a fost găsită de polițiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fata, în vârstă de 23 de ani, amenințase că se sinucide, însă, din fericire a fost găsită și încredințată familiei.

UPDATE 30 mai  Salvată înainte de a se sinucide


O tânără de 23 de ani din Piteşti a vrut să îşi pună capăt zilelor în acest sfârşit de săptămână. Din motive doar de ea ştiute, fata nu a mai vrut să trăiască şi a pus la cale un pln bine stabilit pentru a-şi lua viaţa. Tânăra a plecat de acasă vineri seara iar a doua zi de dimineaţă a trimis printr-un taximetrist  un bilet familiei prin care îi anunţa că nu mai are motive să trăiască şi se va sinucide, fără a preciza şi modalitatea pe care a ales-o. Disperaţi, părinţii fetei au alertat poliţia şi pompierii care au început căutările.


Poliţiştii reuşesc să reconstituie traseul fetei cu ajutorul şoferilor de taxi şi aşa descoperă că drumul acesteia s-a oprit la marginea oraşului, la ieşirea spre Câmpulung.


„Dispecerul ne-a întrebat dacă vreunul din colegi ar fi dus o fată care se comporta mai ciudat şi că ar fi lăsat un bilet în care scria că se sinucide,”  a spus Florin Minigheat, taximetrist.


Căutată şi pe râul Argeş
În apropiere de Calea Câmpulung trece şi râul Argeş. Gândindu-se că fata s-ar fi putut arunca în râu, pompierii lansează bărcile penumatice pe apă şi încep căutările.


După ore bune de căutare, poliţiştii o găsesc pe Adina Florea într-o cameră a pensiunii Cora de pe Calea Câmpulung, zăcând inconştientă. Fata avea lângă ea câteva lame, semn că intenţiona să îşi taie venele şi înainte de asta golise o cutie de medicamente.  Tânăra este transportată în stare gravă la spital şi internată la secţia de Reanimare - toxicologie.


Şansele fetei de a fi găsită la timp şi salvată de poliţişti ar fi fost minime dacă familia nu ar fi anunţat imediat autorităţile despre dispariţia ei.

29 mai Tânăra a fost găsită

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au tot căutat-o pe tânăra de 23 ani din municipiul Piteşti, care a dispărut de la domiciliu în seara zilei de 27 mai 2011.

Fata le spusese apropiaților că are de gând să-și pună capăt zilelor. Oamenii legii au depistat-o pe raza municipiului Piteşti, înainte ca ea să facă un gest necugetat și au încredințat-o familiei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite