Sute de piteşteni şi-au măsurat gratuit tensiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

10 persoane din cele peste 700 care şi-au luat tensiunea în centrul oraşului au fost depistate cu afecţiuni ale inimii. Organizatorii au vrut să le amintească pacienţilor cât de important este să mănânce sănătos, să facă mişcare şi să-şi facă analizele periodic.

Peste 700 de piteşteni s-au prezentat luni şi marţi în Piaţa Primăriei pentru a-şi măsura gratuit tensiunea arterială.

Acţiunea a fost organizată de compartimentul de Evaluare şi Promovarea Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Argeş, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, sărbătorită în fiecare an la 29 septembrie.

Opt cursanţi de la Şcoala Sanitară Postliceală „Carol Davila”, înarmaţi cu tensiometre, le-au explicat pacienţilor cât de importat este pentru sănătatea lor să facă mişcare, să consume fructe şi legume sau să-şi facă analizele cel puţin o dată pe an.

Peste 10 persoane care nu ştiau că au afecţiuni ale inimii au fost depistate cu probleme în urma unui astfel de control.

„Au fost oameni care ştiau de problemele cardiace şi erau sub medicaţie, dar şi alţii care nu aveau habar. Tensiunea maximă pe care am luat-o a fost 18 cu 10, iar persoana avea peste 40 de ani şi susţinea că nu are bani de tratament”, ne-a spus Eliza Lupu, doctor în cadrul DSP Argeş.

Piteştenii au profitat de ocazie şi au stat chiar şi la coadă pentru a li se  măsura tensiunea.

„Eu sunt bolnav şi eram curios cum îmi fluctuează tensiunea. Acum am avut 14 cu 8, e foarte bine. E recomandat să vină cât mai mulţi oameni care n-au bani de consultaţii la spitale.  E obligaţia fiecăruia să-şi facă analizele”, ne-a spus Liviu Bucur, 62 de ani.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite