Stan Marin Niţu, în tranşeele celui de-al Doilea Război Mondial

Colonelul în rezervă, care este preşedintele filialei din Piteşti a Asociaţiei Veteranilor de Război, a luptat în marea conflagraţie mondială, fiind rănit de două ori în linia 1.

A trăit războiul în linia 1 timp de trei ani şi jumătate. La doar 20 de ani a fost încorporat la Regimentul 3 „Dorobanţi“ Slatina. După trei luni de instrucţie, a plecat pe front la 6 iunie 1942. „Mă gândeam dacă mă mai întorc înapoi. Am plecat cu speranţă în suflet“, îşi aminteşte veteranul.

Atunci a fost îmbarcat, alături de alţi militari români, în vagoane de marfă şi au călătorit timp de trei săptămâni, numai noaptea, pentru a nu fi bombardaţi, până au ajuns în URSS, în zona Cotu Don. Aici au mers 10 kilometri pe jos, au fost împărtăşiţi de un preot, după care au trecut pe poziţii, în linia 1.

A fost încurajat de Regina Elena
Timp de câteva luni, atacurile inamicilor erau răzleţe, însă la 19 noiembrie 1942, Stan Marin Niţu îşi aminteşte cum armata rusă a pornit ofensiva împotriva trupelor române şi germane. „Un atac furibund, format din tancuri, artilerie şi aviaţie. Mă gândeam că armata rusă nu se mai opreşte şi aşa a fost. Auzeam gloanţele şuierând pe lângă mine, aveam vestonul ciuruit. Am fost rănit la piciorul stâng de un obuz şi am stat 15 zile în spitalul de campanie de la Kursk, după care am fost trimis din nou în linia 1“, povesteşte veteranul.

La câteva luni a fost rănit din nou de un obuzier, la cap şi la mâini. Una dintre ele i-a rămas şi acum în umărul drept. Cât timp a stat în spitalul de campanie de la Universitatea din Iaşi, eroul piteştean a fost vizitat de Regina Elena şi de Maria Antonescu, care l-au încurajat, i-au adus daruri şi i-au promis că se va întoarce acasă, la familie.

Când s-a vindecat, s-a reîntors pe front. „Stăteam în tranşee, iar aviaţia trecea la 30 de metri deasupra noastră şi trăgeau cu mitraliere. Era o ploaie de gloanţe. Intrau cu tancurile în linia 1, mulţi militari români au murit zdrobiţi sub pământ. Se înroşea cerul când trăgeau. Noi trăgeam la întâmplare. Erau morţii în jurul meu cum sunt snopii de grâu pe câmp“, spune el.

Frontul s-a retras până în Ardeal, unde militarii români au fost primiţi cu urale, flori şi drapele, iar oamenii le dădeau mere şi nuci. Vestea că armata română a întors armele împotriva Germaniei l-a luat prin surprindere pe Stan Marin Niţu. Războiul s-a mutat, apoi, pe teritoriul Ungariei unde un sublocotenent român a picat prizonier, fiind găsit de colegii săi legat cu mâinile de un cireş şi cu ochii scoşi. „Te întăreşti când vezi asemenea atrocităţi“, spune militarul.

13 decoraţii pentru vitejia pe front
Îşi aminteşte că o dată, când armata română ajunsese în Cehoslovacia, locuitorii unui orăşel le-au semnalat retragerea duşmanului fluturând batiste albe. A doua zi însă, au găsit 100 de localnici omorâţi de inamic pentru gestul lor. Militarul piteşean a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi credinţă“ după ce a luat prizonieri trei unguri. Armata a înaintat până la porţile Pragăi, vestea victoriei ascultând-o la radio, în timp ce armata germană capitula.

„De bucurie că armata germană se predase, stigam «Ura!». Trăgeam proiectile şi trasoare în aer ca focurile de artificii, de se lumina cerul. Am stat o lună de zile într-o pădure pentru refacere, am ridicat o troiţă de lemn pentru cei căzuţi pe front şi am pornit, apoi, pe jos spre casă. Am mers 1.200 de kilometri în două luni de zile. Trebuia să mergem cel puţin 40 de kilometri pe zi. Mâncam dude pe drum, că mâncarea era proastă: cartofi, varză. Dar am ajuns“.

Ajuns în ţară, a defilat pe sub Arcul de Triumf după care s-a întors în sânul familiei, bucuros că a rezistat greutăţilor şi a contribuit la eliberarea ţării în cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru meritele sale deosebite a primit 13 decoraţii, fiind veteran de război. Acum este preşedintele filialei din Piteşti a Asociaţiei Veteranilor de Război.

Profil:
Născut: 14 septembrie 1921, com Sârbii-Măgura, judeţul Olt.
Studii: Liceul Teoretic „Dinicu Golescu“ din Câmpulung, Şcoala militară de ofiţeri de rezervă din Făgăraş, Şcoala Militară de ofiţeri activi din Breaza. 
Experienţă profesională: Conductor CFR la staţia Piteşti, din 1953 a fost cadru militar, trecând prin toate gradele, de la locotenent până la colonel în retragere.
Familie: Văduv. Are o fată, Gabriela, de profesie inginer şi un nepot, Bogdan George, de 14 ani.

Ce-i place: „Îmi plac frumuseţile patriei noastre, pe care le-am vizitat. Îmi plac câmpurile şi pădurile înverzite, monumentele şi lăcaşurile de cult. Citesc multă istorie. Îmi plac muzica simfonică şi activităţile social culturale“, spune veteranul.

Ce nu-i place: „Nu-mi place ce fac politicienii, ura care se formează între ei pentru funcţii. Aceştia nu mai respectă demnitatea românului care i-a votat. Nu-mi plac oamenii care nu-şi respectă cuvântul dat“, explică Stan Marin Niţu.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum vi se pare armata de acum, în comparaţie cu cea de acum 60 de ani?
Armata nu mai are la ora actuală rolul pe care l-a avut odată. Era atunci pilonul apărării ţării, era cea mai organizată instituţie în stat. Acum e vai de capul nostru. E păcat că tineretul nu mai face armata, măcar trei sau şase luni. Pe vremuri când vroiai să te însori cu o fată, primul lucru care te întreba tatăl ei era dacă ai făcut armata.

Cum a fost întoarcerea din război?
Am intrat în ţară pe la Episcopia Bihor. Ne-a aşteptat drapelul de luptă al unităţii, muzică militară, se cânta imnul. Ne-am aplecat în genunchi şi am sărutat drapelul şi pământul românesc, în semn de bucurie şi de mulţumire că ne-am întors teferi acasă. A fost emoţionant. Pe drum am primit tutun şi cum nu fumam i-am dus tatei acasă un sac întreg. S-a bucurat mai mult de tutun, decât să mă vadă pe mine.