Spre Roşiori, mergi mai mult pe contrasens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casă ajungi de la Piteşti în oricare din comunele de după Costeşti, treci printr-o adevărată aventură. Dacă reuşeşti să scapi  fără măcar o pană, te poţi considera un norocos.

Ca s-ajungi de la Piteşti la Costeşti  îţi trebuie nervi de oţel. Carosabilul se strică rău imediat ce treci de Broşteni. N-ai zice nicicum că întri într-un oraş. Craterele adânci de10-15 centimetri  te trimit pe contasens. Ţi-e milă de maşina pe care o conduci şi nu faci decât să te rogi să scapi teafăr de pe respectivul tronson. Răsufli uşurat când dai de câţiva metri peticiţi şi ţi se urcă din nou sângele la cap când vezi că n-a fost decât o amăgire.

“E jalnic. În ultimul hal. Parcă e mai rău decât pe DN73 Piteşti -Câmpulug. Am făcut pană de două ori în patru zile între De la Broşteni la Ungheni: o dată la Teleşti, a doua oară, un kilometru mai sus. Cine-mi plăteşte mie, pagubele astea?  Nici pe un drum de ţară nu-ţi nenoroceşti  maşina ca pe ăsta. Ca să nu mai vorbesc că, până te-oi trezi cu o maşină în faţă, eşti forţat să mergi pe contrasens. Parcă la întoarcere sunt mai puţine gropi, sau, cel puţin pe unele tronsoane.”, spune Ilie Spiridon, şofer.

 Diferenţa între DN73 Piteşti Câmpulung şi DN65 A, Costeşti- Roşiori, este că pe cel din urmă drum nu te pândeşte poliţia ca să te amendeze când  calci linia continuă, care, ce-i drept, nici nu prea se mai vede.

 Localnicii se plâng că le crapă pereţii caselor.”După ce au dat cu antiderapant gropile s-au mărit. De fapt aşa e după fiecare iarnă. Noi ne-am obişnuit. Vara astupă gropile, iarna apar din nou. Ar trebui decopertat asfaltul şi reabilitat ca lumea, să ţină, că ne-am săturat şi noi. Ze zguduie casa când trece  câte un camion, şi ne crapă pereţii”, spune Costel Ilie, localnic- Teleşti.

 Şanse doar pentru peticire


“ Noi nu putem face nimic pentru că e vorba de un drum naţional - DN65A . Cei de la Compania Drumuri Naţionale au început o acţiune de polombare acum trei săptămâni pe care au stopat-o după ce s-au mutat la A1. De luni , lucrările vor fi reluate, dar nu este vorba de covor asfaltic ci doar de astuparea gropilor.”, spune  Ion Baicea, primarul oraşului Costeşti. 

 Nici dincolo de Costeşti, pe drumul spre  Roşiori, carosabilul nu e mai bun. După ce treci cu maşina de Buzoieşti, Ungheni, Miroşi şi Căldăraru, (dacă reuşeşti)  poţi spune c-ai scăpat din iad.

Autorităţile precizează că, cel mai devreme, lucrările de reabilitare a DN 65 A vor începe abia în 2011. Până atunci nu sunt decât şanse de peticire.  Măcar plombe de s-ar pune!


Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite