Piteşti: Spectacol automobilistic la Câmpulung

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Spectacol automobilistic la Câmpulung
Piteşti: Spectacol automobilistic la Câmpulung

Drumuri închise circulație rutiere, mașini tunate, de zeci de mii de euro și multă adrenalină. Acestea au fost coordonatele celul mai mare concurs de automobilism, organizat în acest weekend la Câmpulung.


Record de participare și Miss Playboy la volan
Campionatul Național de Viteză în Coastă desfășurat pe parcursul a trei zile, vineri, sâmbătă și astăzi, a strâns la startul său 62 de piloți, record de participare. Printre aceştia, campionii naţionali, Constantin Aur, pe Mitsubishi Evo 9, Dan Gârtofan, pe Subaru Impreza N12, Horaţiu Ionescu Cristea, pe Ford Escort MK II, Puiu Rusu, pe Volkswagen Golf III, Paul Andronic, pe Mitsubishi Evo 9, Silviu Dumitrescu (Dallara), Hora Lucien, pe Ford Escort RS Cosworth, sau Daniel Onoriu, pe Mitsubishi Evo 6 -locul I în clasamentul general actual. Nici sexul frumos nu a lipsit  de la acest spectacol automibilistic. Patricia Grigorescu, fata cunoscutului pilot George Grigorescu, pe Dacia Logan, şi Andreea Necula, fosta Miss Playboy, pe Dacia Logan și-au etalat din plin măestria la volan, pe durata concursului.

Rute ocolitoare
Pe durata desfășurări raliului, circulaţia a fost închisă pe DN 73, în sectorul cuprins între localitatea Dragoslavele - la intersecţia cu DJ 725 şi localitatea Valea Mare Pravăţ - la intersecţia cu DN 72A.  La fel au stat lucrurile și în această dimineață, când pe ruta amintită s-a dat startul celei de-a doua etape a Raliului Mușcelean. Circulația pe DN 73 a fost oprită la ora 07.00 și până la ora 17.00, când organizatori preconizează că concursul automibilistic va ajunge la finiș, circulația rutieră în zonă s-a efectuat pe rute ocolitoare. Astfel, sectorul de drum pe care s-a desfăşurat cursa automobilistică a fost ocolit dinspre Câmpulung Muscel, pe DN 72A şi DJ 725, iar dinspre Braşov, pe  DJ 725, din localitatea Dragoslavele, şi DN 72A, din localitatea Stoeneşti. Rutele ocolitoare au fost semnalizate cu panotaj stradal şi cu ajutorul organelor de Poliţie.
Spectacolul automobilistic se va încheia cu festivitatea de premiere, care va avea loc în această seară, de la ora 18.00, în fața Primăriei Câmpulung, acolo unde pasionații curselor automobilistice vor avea ocazia să admire încă o dată mașinile de concurs.

Casetă
Întreceri cu mașini retro
Organizatorii evenimentului automoibilistic derulat în acest weekend la Câmpulung, au oferit și alte surpize publicului spectator. Astfel, pe durata celor două etape două etape din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă  Dunlop 2009, posesorii de maşini retro, au făcut spectacol pe traseu în deschiderea manşelor de concurs. Invitatul special a fost Aldo Sforza, cu un senzaţional Morgan V 8 Supercharger (1980). Aldo Sforza este secretar al 4S Morgan Drivers Italia, membru de onoare al Retromobil Club Romania şi vice-preşedinte al Morgan Club Romania. A participat, între anii 1994 şi 1997, la toate etapele campionatului monomarcă Morgan şi a fost, împreună cu maşina pe care o vom vedea la Câmpulung, pe toate marile circuite ale Europei (Le Mans, Hungaroring, Imola, Monza, Spa-Francorchamps, Nurburgring).

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite