Şoferi, fiţi atenţi la motocicliştii din trafic!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii argeşeni au început ieri o campanie de responsabilizare a şoferilor în trafic, denumită „Împarte drumul”. Scopul acestei acţiuni este acela de a le reaminti şoferilor de autovehicule că trebuie să fie foarte atenţi la ceilalţi participanţi la trafic, respectiv motocicliştii şi mopediştii.

Poliţiştii de la Serviciul Rutier, împreună cu cei de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi reprezentanţi ai Suzuki România, partener al campaniei, au împărţit pliante şi au stat de vorbă cu şoferii despre prezenţa în trafic a motociliştilor, în vederea reducerii numărului de accidente rutiere în care sunt implicaţi conducătorii de motociclete.

Motocicliştii sunt mult mai vulnerabili şi mai predispuşi la accidente rutiere deoarece nu sunt protejaţi de o caroserie, aşa cum se întâmplă în cadrul şoerilor de maşini. Motocicliştii sunt şi mai greu de observat în trafic deoarece sunt mai mici. Şoferii de autovehicule au fost sfătuiţi să se lase depăşiţi de motociclişti şi să nu facă viraje bruşte. În plus, au fost avertizaţi să-şi regleje oglinzile retrovizoare corespunzător şi să le folosească des pentru a-i putea observa pe motociclişti în trafic.

Şoferii trebuie să se asigure tot timpul, mai ales că motocicletele pot accelera foarte repede. De asemenea nu trebuie să arunce obiecte, în mers, pe geam şi să fie atenţi când deschid portiera pentru a nu-i surprinde pe motociclişti care se pot dezechilibra foarte uşor, rănindu-se astfel.

Şi motocicliştii au fost avertizaţi să poarte echipamentul de protecţie, să folosească luminile de întâlnire, să nu circule cu viteză mare, să anticipeze pericolele şi să respecte regulile de depăşire.

Campania se va desfăşura până la 1 noiembrie.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite