Şi-au unit destinele de Ziua Iubirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina şi Florin s-au căsătorit de Ziua Îndrăgostilor
Cristina şi Florin s-au căsătorit de Ziua Îndrăgostilor

Chiar dacă a început postul paştelui şi nu mai pot face nuntă până spre cvară, trei cupluri piteştene au decis să-şi uneasă destinele de ziua Sfântului Valentin.

Ceremoniile au fost oficiate în această dimineaţă, iar tinerii căsătoriţi au avut parte de o vreme numai bună pentru căsătoria civilă.


Au ales special această zi
Primii care au spus „da” în faţa ofiţerului stării civile au fost Crisna Vinchelescu şi Florin Cristina, doi tineri piteşteni de 20 şi 25 de ani. Alături de ei au fost naşii, câţiva prieteni şi membrii ai familiilor mirilor. Au ales ziua de Sfântul valentin special pentru a oficia căsătoria civilă, iar pentru cea religioasă nu au stabilit încă o dată. „Am vrut special să ne căsători azi şi mă bucur că avem parte de o vreme frumoasă”, a spus Cristina chiar înainte de a deveni, oficial, soţia lui Florin. Cu şampania, flori, multe zâmbete, fotograful care să prindă cele mai frumoase momente, mirii au păşit în faţa ofiţerului stării civile şi au devenit o familie. Faptul că au oficiat căsătoria civilă într-o zi când se sărbătoreşte peste tot în lume iubirea, le va aduce noroc, prosperitate şi va menţine aprinsă flacăra iubirii dintre ei. „Sperăm ca ziua de Sfântul Valentin de azi să ne aducă mult noroc în căsnicie, copii frumoşi, prosperitate şi multă iubire2, a spus Cristina. „...şi un Mercedes!” a completat soţul ei, Florin.


Faptul că au oficiat relaţia lor în ziua de Sfântul Valentin va reprezenta pentru ei un motiv în plus pentru a sărbători în fiecare an această zi. „De acum îaninte, în fiecare an de Sfântul valentin nu vom sărbători doar ziua îndrăgostiţilor, ci şi anii petrecuţi împreună ca soţ şi soţie”, a completata Cristina la ieşirea de la csăsătoria civilă.


În cursul zilei de azi, tinerii îndrăgostiţi care vor să petreacă o zi ca soţ şi soţie, pot să-şi „oficializeze” relaţia la Euromall Piteşti, acolo unde se eliberează certificate de căsătorie pentru o zi şi mici daruri pentru îndrăgostiţi.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite